Planificarea si planurile fac parte din viata de zi cu zi a oricarui antreprenor de succes, fie ca este vorba de crearea unor strategii de marketing sau de retentie a clientilor, fie ca este vorba de dezvoltarea de noi produse/servicii si de generarea de noi surse de venit.
Modelul de afaceri se refera la modul in care compania creeaza si ofera valoare catre client. Conceptul de model de afacere este frecvent utilizat in activitatea de management ca o metoda prin care se analizeaza si se intelege logica de afaceri a unei companii. O data ce modelul de afaceri este creat si detaliat, exista baza pentru dezvoltarea planului de afaceri.
Un plan de afaceri descrie ceea ce face compania, fiind un document scris in care sunt detaliate obiectivele operationale, financiare si de marketing si modul in care acestea urmeaza sa fie atinse.
Modelul de afacere
In esenta, modelul de afacere reprezinta modul in care firma intentioneaza sa genereze venituri prezentand felul in care o companie creeaza valoare pentru clienti care, la schimb, aduc venituri si profit companiei. Franciza este un model de afacere, asa cum sunt si portalurile, furnizorii de continut, magazinele virtuale, etc. In cazul afacerilor traditionale modelul de afaceri este simplu si nu are nevoie de explicatii detaliate: restaurantul vinde mancare, aprozarul vinde legume, hotelurile vand cazare, etc. In cazul unor afaceri digitale, este nevoie de mai multe detalii cu privire la modalitatile de generare a veniturilor.
Un model de afaceri trebuie sa respecte trei criterii: sa fie simplu, sa fie relevant si sa fie usor de inteles.
Accentul in cazul modelelor de afaceri se pune pe modul in care compania genereaza valoare pentru client si se diferentiaza de competitie.
Planul de afaceri
Planul de afaceri este un instrument de comunicare prin care se ofera o prezentare detaliata a intregii afaceri. Acesta are ca baza modelul de afacere, explicand care sunt resursele necesare, in termeni de activitati, echipamente, personal, punerii in aplicare a modelului de afacere. Tot planul de afaceri este cel care prezinta strategia de marketing, modalitatile de atragere si de retentie a clientilor, cine sunt competitorii si felul in care va fi abordata concurenta din piata. Desemenea, in cadrul planului de afacere sunt detaliate aspectele financiare, costurile de start-up, obiectivele de investitii, previziunile de vanzari. Structura si continutul planului de afacere difera in functie de tipul afacerii si de persoanele care urmeaza sa il citeasca (echipa de management, investitori, bancheri, etc).
Pe scurt, planul de afaceri sustine modelul de afacere si explica pasii necesari atingerii obiectivelor prevazute in modelul de afacere, asa ca orice modificare a modelului va determina schimbari in planul de afaceri.
Atat modelul cat si planul de afaceri trebuie vazute ca fiind aspecte dinamice si nu statice, astfel ca, in functie de schimbarile aparute in piata si de evolutia generala a afacerii, este necesara revizuirea periodica a acestora.
Articol publicat pe pagina web www.planeafacere.ro in cadrul proiectului InGenius Start-up Xpress! Program de antreprenoriat responsabil in regiunea Sud-Muntenia cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020
3 comentarii
Super articolul, multumesc pentru sfaturi!
Foarte utile informatiile, big like!