Afla care este planul de afaceri potrivit pentru tine

1

business-plan

Planurile de afaceri au o serie de elemente comune, cum ar fi analiza pietei, planul de marketing sau previziunile financiare, care sunt obligatorii indiferent de tipul de afacere sau de scopul pentru care a fost creat planul. La fel, o mare parte din planurile de afaceri au anumite obiective comune, fie ca vorbim de atragerea de capital sau de aducerea unui partener in firma. Dar independent de aspectele comune, fiecare plan de afaceri este diferit asa cum fiecare afacere este diferita.

In functie de tipul tau de afacere si de felul in care intentionezi sa utilizezi planul de afacere, vei avea nevoie de un plan de afaceri diferit fata de alt antreprenor. Intr-un fel iti vei concepe planul de afaceri daca intentionezi sa il prezinti unui potential finantator si in cu totul alt mod in cazul in care il vei folosi pentru uz intern impreuna cu echipa ta de management. Planurile sunt diferite ca structura, lungime, mod de prezentare, nivel de detaliere al continutului si prin prisma modului in care accentueaza anumite aspecte ale afacerii.

Selectarea unui anumit tip de plan este atat de importanta tocmai pentru ca are un efect direct asupra impactului general pe care il va avea in final planul de afaceri. Indiferent de scopul final al planului de afaceri, vrei ca acesta sa prezinte afacerea ta intr-o lumina cat mai buna si intr-un mod cat mai realist si relevant.

Tipuri de planuri de afaceri
In general, planurile de afaceri se impart in 3 categorii mari: miniplanuri, planuri operationale si planuri de prezentare. Mai jos aveti o descriere detaliata pentru fiecare tip de plan:

1. Miniplanul.  Un miniplan de afaceri are maxim 10 pagini si ar trebui sa contina aspectele cheie ale afacerii: conceptul afacerii, necesarul de finantare, planul de marketing si previziuni financiare. Acest tip de plan reprezinta modalitatea ideala de a testa o idee de afaceri, de a verifica interesul unui potential partener sau a unui potential investitor. In acelasi timp acesta poate reprezenta un instrument util pe baza caruia sa iti concepi ulterior un plan de afaceri mai detaliat. Un astfel de miniplan nu poate inlocui un plan de afaceri detaliat, asa ca atunci cand te hotarasti sa il trimiti mai departe spre a fi analizat unui potential partener sau investitor asigura-te ca acesta nu asteapta un plan de afaceri complex sau clarifica din start ce fel de documente urmeaza sa primeasca.

2. Planul operational (de lucru). Un astfel de plan este in general utilizat pentru managementul afacerii. Acesta contine mai multe detalii si limbajul utilizat in realizarea lui este mai informal. Pentru a va face o idee cu privire la continutul detaliat al unui plan de afaceri va recomandam sa cititi articolul Ce trebuie sa contina un plan de afaceri?

Un plan de afaceri realizat pentru uzul intern poate sa nu prezinte anumite elemente care ar fi relevante in situatia in care acesta ar fi prezentat unei persoane din exterior, cum ar fi CV-urile echipei de management, imagini cu produsele sau echipamentele firmei, etc.

Modul de prezentare al unui plan de lucru nu este foarte relevant: nu trebuie sa il listati pe hartie de calitate sau sa il prindeti intr-un dosar elegant, este de ajuns sa il capsati si sa scrieti pe el cu un marker Plan de afaceri, pentru ca in acest caz continutul lui este cel care va intereseaza.

Atat in cazul unui plan de lucru, cat si in cazul unui plan adresat unui potential investitor consistenta informatiilor, prezentarea datelor si a figurilor sunt extrem de importante. In cazul planului operational in schimb, nu veti pune un accent deosebit pe modul de prezentare si pe formatarea documentului, insemnand fonturi, culori, etc. Continutul este mai important decat forma, pentru ca rolul unui astfel de plan este sa fie folosit si nu admirat.

Mai multe informatii cu privire la modul de realizare a unui plan de afaceri gasiti in articolele: Ghid pentru realizarea planului de afaceri (1) si Ghid pentru realizarea planului de afaceri (2).

[buton_vrei_plan]

3. Planul de prezentare. Informatia cuprinsa in planul de prezentare este asemanatoare cu cea inclusa in planul anterior, dar in acest caz trebuie pus un accent mai mare si pe modul de formatare al documentului. Acest tip de plan de afaceri este potrivit pentru a fi prezentat unor persoane din afara companiei, indiferent ca este vorba despre un viitor partener sau un potential investitor.

In acest tip de plan limbajul utilizat este unul specific afacerilor, evitandu-se exprimarile informale, utilizarea jargonului sau a diverselor prescurtari. Ceea ce este important de retinut, este faptul ca cei carora urmeaza sa le fie prezentat planul nu sunt familiarizati cu afacerea ta, asa ca nu trebuie sa lasi aspecte care pot suferi interpretari, ci sa explici si sa detaliezi cat mai clar in asa fel incat sa capete o imagine de ansamblu asupra ideii tale de afaceri.

In plus, acest tip de plan de afaceri trebuie sa includa o serie de elemente omise in cazul planului operational, cum ar fi: Cv-urile managementului, imagini cu produsele/echipamentele companiei, rezultatele unor cercetari de piata, orice alte materiale care pot oferi informatii relevante celor care vor citi planul de afacere. De asemenea potentialii investitori vor sa vada ca tu iti cunosti foarte bine piata in care operezi si competitorii, asa ca va trebuie sa oferi informatii cu privire la amenintarile si riscurile cu care te poti confrunta. Chiar daca ai putea considera unele aspecte ca fiind nesemnificative, este de preferat sa le incluzi in plan, tocmai pentru a demonstra ca ai o imagine completa asupra pietei. Instrumente utile pentru realizarea unei analize complexe a competitiei sunt template-urile: Matricea de analiza a riscurilor, Matricea de analiza comparativa a concurentilor si Analiza competitivitatii.

Diferenta semnificativa dintre planul operational si planul de prezentare vine din nivelul de detaliere al informatiei si din modul de prezentare, in cazul celui din urma este obligatorie tiparirea pe o hartie de calitate, utilizarea culorilor, prinderea intr-un sistem care sa permita citirea lui cu usurinta. In plus acesta trebuie sa contina grafice, ilustratii, tabele, etc.

Inainte de a prezenta cuiva planul de afaceri, este foarte important sa fie verificat si reverificat pentru a va asigura ca nu au scapat greseli sau neconcordante in text. De obicei cele mai multe greseli se strecoara atunci cand se fac modificari intr-o parte a documentului sau intr-o anexa, de exemplu in previziunile de cash-flow si acestea nu se mai coreleaza cu cifrele incluse anterior in plan. O clipa de neatentie poate fi interpretata in ochii unui potential investitor ca fiind neglijenta, iar asta va poate scadea sansele de succes.

Mai multe informatii despre Planul de afaceri gasiti in sectiunea Cum sa scrii un plan de afaceri.

Mult succes!

Matricea de analiza a riscurilor
Matricea de analiza a riscurilor

Matrice-de-analiza-a-riscurilor.xlsx
21.3 KiB
Detalii...
Matricea de analiza comparativa a concurentilor
Matricea de analiza comparativa a concurentilor

Matrice-de-analiza-comparativa-a-concurentilor.xlsx
19.3 KiB
Detalii...
Analiza competitivitatii
Analiza competitivitatii

Analiza competitivitatii.docx
1.2 MiB
Detalii...

Articol publicat pe pagina web www.planeafacere.ro in cadrul proiectului InGenius Start-up Xpress! Program de antreprenoriat responsabil in regiunea Sud-Muntenia cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.