Cu siguranta, intram intr-o perioada de criza. Nu mai exista dubii cu privire la existenta sau macar iminenta crizei nici chiar pentru cei mai neinteligenti manageri si antreprenori de la noi sau de aiurea.
Nu voi putea uita niciodata raspunsul buimacitor al prim-ministrului nostru, cu doar o luna in urma, cand a fost intrebat despre criza si a spus: „aceasta criza din SUA nu va afecta Romania, dimpotriva va fi o oportunitate pentru romani de a-si cumpara case ieftine in America” (sic!).
Evident, nu e singurul care a dat-o in bara cu privire la analiza crizei in stadiul sau initial, dar cel putin, fie si cu banuiala de condescendenta in abordare, s-a straduit macar sa gaseasca o oportunitate in aceasta criza.
Si desi a fost, geografic vorbind, foarte departe de tinta reala, chiar „a nimerit-o” dintr-un anumit punct de vedere: intr-o perioada de criza, pretul multor active scade considerabil, acestea devin foarte ieftine, prin urmare sunt oportunitati de achizitie care nu existau inaintea respectivei crize…
Sa ne uitam nu doar la imobiliare (unde m-as abtine atat de la comentarii cat si de la achizitii, in perioada imediat urmatoare, deoarece scaderea preturilor abia a inceput), ci mai ales la celelalte afaceri: evaluarile companiilor au scazut foarte rapid, pe fondul presiunilor financiare in crestere, atat in segmentul companiilor private, cat si al celor publice. Astfel ca un investitor inteligent si cu ceva bani in banca, ar putea gasi numeroase oportunitati in aceasta situatie.
De la multipli nerealisti de profit ca si evaluare a companiilor, fie ele publice sau private, trecem foarte rapid intr-o situatie in care acesti multipli devin rezonabili, acceptabili si in curand, pe fondul unei „oferte de companii”semnificativ peste nivelul cererii (sau mai pe romaneste, toti vor sa vanda dar nu prea e nimeni care sa cumpere), vor ajunge curand sa fie mult sub nivelul de echilibru, asa cum e deja evident pe anumite titluri bursiere si, chiar daca e mai greu de vazut, devine destul de clar si pentru evaluarea companiilor private.
La acest nivel, oportunitatile pentru investitori, mai ales in segmentul de venture-capital si private-equity, sunt destul de clare (dar si riscurile asociate sunt probabil mai mari decat intr-o situatie de echilibru), asa ca, oricat ar parea de ciudat, unii isi freaca mainile de bucurie.
Pentru a evita un esec major (falimentul sau o restructurare masiva care limiteaza drastic posibilitatile de revenire pe o pozitie semnificativa), companiile trebuie sa gaseasca solutii de finantare dar mai mult decat atat, trebuie sa gaseasca investitori.
Ceea ce poate insemna o solutie de tip business-angel, venture-capital sau private-equity (in functie de dimensiunea si etapa de dezvoltare a companiei) sau, de ce nu, consolidarea prin fuziuni si achizitii.
Intr-o asemenea situatie, fuziunile pot face mai mult sens chiar decat intr-o situatie normala de piata: fiind gandite defensiv, aceste fuziuni au acum sansa reala de a-si atinge mai bine obiectivele, aceste obiective fiind acum legate mai curand de reducerea costurilor (ceea ce e relativ simplu de facut prin „realizarea sinergiilor” sau mai precis prin eliminarea redundantelor), decat de cresterea afacerilor (pentru ca nu mai poti gandi in sensul de „unu plus unu egal mai mult decat doi”, nu cred ca ar fi realist, in contextul actual).
Insa, cel putin daca vorbim de consolidare locala, ramane de vazut daca antreprenorii romani vor sti sa treaca peste orgolii si probleme personale, pentru a realiza asemenea fuziuni salvatoare. De fapt, ramane doar sa speram ca majoritatea companiilor romanesti vor intelege aceste reguli simple care nu rezolva criza in sine, dar pot furniza o premisa mai buna de a depasi situatia, de a gasi si de a fructifica „oportunitatile crizei”.
Sursa: Marius Ghenea