Cat de mult ne ajuta modificarile aduse de ANAF Formularului 088?

0

GetImageDupa ce la 15 iulie a fost publicat, in Monitorul Oficial, Ordinul Presedintelui ANAF nr. 2048/ 2016 privind aprobarea modelului si Formularului 088, noua forma a declaratiei va intra in vigoare incepand cu ziua de 1 august.

Potrivit ANAF, prin noul Formular 088 se doreste o simplificare a procedurii prin care antreprenorii isi declara „activitatile economice care implica operatiuni din sfera TVA”.

Spre deosebire de vechiul model, noul formular 088 – Declaratia pe propria raspundere pentru evaluarea intentiei si capacitatii de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA – contine 12 puncte ce trebuie completate, la care se vor anexa patru documente, fata de 11, cate erau solicitate anterior.

Cele patru acte care vor trebui anexate sunt:
•    un document care sa justifice tipul activitatii efectuate in afara sediului social/ profesional si a sediilor secundare;
•    un document care sa ateste tipul de viza si scopul sederii pe teritoriul Romaniei a administratorilor cetateni non-UE;
•    contractul de prestari servicii incheiat de persoana impozabila cu prestatorul de servicii din domeniul contabilitatii;
•    contractul de prestari servicii incheiat de persoana impozabila cu prestatorul de servicii in domeniul punerii la dispozitie de personal calificat.

Totusi, autoritatile au omis sa anunte oficial, chiar daca in OPANAF nr. 2048/ 2016 este stipulat, ca in prima categorie de documente, aceea care justifica tipul activitatii efectuate in afara sediului social/ profesional si a sediilor secundare, sunt incluse autorizatiile, avizele, licentele emise pentru activitati de tipul: constructii, transport, turism s.a.md. Pe scurt, mai mult de patru documente.

In plus, in cazul in care Formularul 088 va fi de pus de catre un imputernicit, se va anexa si imputernicirea facuta de persoana impozabila.

Click aici pentru noul Formular 088.

Care sunt elementele noi din Formularul 088?

•    Punctul 10. Precizati daca detineti active in vederea desfasurarii obiectului preponderent de activitate (tipul activelor si valoarea acestora);
•    Punctul 11. Precizati daca efectuati sau intentionati sa efectuati, in urmatoarele 12 luni:

a) operatiuni intracomunitare;
b) achizitii de bunuri/ servicii din afara UE si/ sau livrari de bunuri/ prestari de servicii in afara UE (import/ export).

Daca referitor la punctul 10 nu am avea nimic de obiectat, in privinta celui de-al 11-lea ar fi cate ceva de spus. Din cate reiese din aceasta cerinta, antreprenorul trebuie sa precizeze, in momentul depunerii declaratiei, ce operatiuni intracomunitare, respectiv de achizitii de bunuri/ servicii din afara UE si/ sau livrari de bunuri/ prestari de servicii in afara UE va desfasura in urmatoarele 12 luni.

Atentie! Nu activitatile intreprinse in urma cu 12 luni, ci pe acelea pe care urmeaza sa le desfasoare in urmatorul an fiscal. Aceasta cerinta nu pare sa simplifice procedura de inregistrare in scop de TVA.

•    In cadrul sectiunii „Date de identificare a persoanei impozabile” a fost introdusa o
caseta care permite reprezentantului legal al entitatii sa declare daca societatea se afla sau nu se afla in procedura insolventei prevazuta de Legea nr. 85/ 2014. Datele cu privire la asociati si/ sau administratori se vor completa pentru persoanele care indeplineau aceasta calitate la momentul declansarii procedurii insolventei.
Totodata, la punctul 1 se cere descrierea in mod detaliat a activitatii economice pentru care se solicita sau s-a obtinut codul de inregistrare in scopuri de TVA, precizand, dupa caz, principalii clienti/ furnizori/ prestatori. De asemenea, daca entitatea urmeaza sa efectueze investitii in legatura cu domeniul principal de activitate, aceasta va trebui sa indice:

– adresa unde se realizeaza investitia;
– durata realizarii investitiei;
– valoarea estimata a investitiei;
– numarul/ data autorizatiei de construire.

Iata care sunt cele 12 puncte care trebuie completate:

1.    Precizati daca desfasurati activitati economice.
2.    Precizati daca asociatii si/ sau administratorii persoanei impozabile (societatea infiintata in baza Legii nr. 31/ 1990) pentru care se depune declaratia:
–    au detinut/ detin calitatea de asociat si/ sau administrator in cadrul altor persoane impozabile;
–    au fost/ sunt titulari ai unor Persoane Fizice Autorizate, Intreprinderi Individuale, respectiv membri ai unor Intreprinderi Familiale.
3.    Specificati, pentru cetatenii non-UE care detin calitatea de administrator, tipul de viza detinuta in conditiile OUG nr. 194/ 2002 privind regimul strainilor in Romania, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
4.    Precizati daca exista deschise in tara sau in strainatate conturi bancare in numele persoanei impozabile, care sa fie active la data intocmirii prezentei declaratii.
5.    Specificati modul de organizare si conducere a contabilitatii, conform prevederilor art. 10 din Legea contabilitatii nr. 82/ 1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si datele de identificare ale persoanelor care asigura organizarea si conducerea contabilitatii.
6.    Specificati datele de identificare ale persoanelor care depun declaratii fiscale la registratura organului fiscal si/ sau care detin certificat digital valabil pentru depunerea la distanta a declaratiilor fiscale, in conditiile Ordinului Ministrului Economiei si Finantelor nr. 858/ 2008 privind depunerea declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta, cu modificarile si completerile ulterioare, pentru persoana impozabila.
7.    Precizati numarul contractelor individuale de munca incheiate pentru realizarea obiectului de activitate.
8.    Specificati care sunt veniturile brute obtinute de asociati/ administratori, persoane fizice.
9.    Precizati studiile/ profesiile/ ocupatiile avute de administratori, persoane fizice, in ultimele 12 luni anterioare celei in care se depune declaratia.
10.     Precizati daca detineti active in vederea desfasurarii obiectului preponderent de activitate.
11.     Precizati daca intentionati sa efectuati, in urmatoarele 12 luni: operatiuni intracomunitare de natura celor prevazute la art. 329 alin. (1) din Legea nr. 227/ 2015 si achizitii de bunuri/ servicii din afara Uniunii Europene si/ sau livrari de bunuri/ prestari de servicii in afara UE.
12.     Precizati daca asociatii si/ sau administratorii persoanei impozabile pentru care se depune declaratia au creditat persoane impozabile la care acestia au detinut, in ultimii cinci ani anteriori depunerii prezentei declaratii, calitatea de asociat si/ sau administrator.

De retinut! Daca o societate comerciala isi va schimba sediul social sau administratorii si/ sau asociatii, de la 1 august, reprezentantul acesteia nu va mai depune Formularul 088 la Administratia Financiara, pentru aceste modificari.

Potrivit OPANAF 2048/ 2016, in cazul agentilor economici care sunt deja platititori de TVA, Formularul 088 se va depune la solicitarea organului fiscal competent, in situatia in care societatea prezinta risc fiscal, in urma selectiei efectuate in mod automat, prin intermediul aplicatiei informatice dezvoltata la nivel central, in baza criteriilor stabilite de organul fiscal in acest scop.

Punctele eliminate din noul Formular 088

Fata de vechea varianta a declaratiei, in noul Formular 088 nu mai apar urmatoarele:

Punctul 1. Spatiul cu destinatie de sediu social (proprietate, chirie < 1 an, chirie > 1 an, temporar la avocat). Se va anexa copia documentului care atesta detinerea cu titlu legal a spatiului cu destinatie de sediu social.
Punctul 2. Domiciliul fiscal declarat este diferit de sediul social? In cazul in care se raspunde cu DA, se va anexa copia documentului care atesta detinerea cu titlu legal a spatiului cu destinatie de domiciliu fiscal.
Punctul 3. Detineti spatii cu destinatia de sedii secundare declarate? Se va anexa copia documentului care atesta detinerea cu titlu legal a spatiului (spatiilor) cu destinatie de sedii secundare declarate.
Punctul 7. a) Exista asociati si/ sau administratori care detin calitatea de asociat si/ sau administrator la persoane impozabile care inregistreaza obligatii fiscale restante la bugetul general consolidat al statului?
b) Exista asociati si/ sau administratori care au detinut in ultimii cinci ani fiscali incheiati anterior depunerii prezentei declaratii calitatea de asociat si/ sau administrator la persoane impozabile, care inregistrau obligatii fiscale restante la bugetul general consolidat al statului, potrivit evidentei financiar-contabile.
Punctul 8. Exista asociati si/ sau administratori care au inscrise in cazierul fiscal fapte de natura contraventionala sau persoane impozabile la care acestia detin calitatea de asociati si/ sau administratori care au inscrise in cazierul fiscal fapte de natura contraventionala?
Punctul 10. Cu acordul acestora, puteti specifica datele de contact a trei persoane din Romania care, la solicitarea organului fiscal, pot da relatii despre administratorul/ administratorii persoanei impozabile.
Punctul 16. Specificati care sunt indicatorii realizati de asociatii si administratorii persoane juridice in ultimul an fiscal incheiat.
Punctul 18. La cate persoane impozabile detin sau au detinut calitatea de asociat si/ sau administrator, in ultimii cinci ani anteriori depunerii prezentei declaratii, administratorii si asociatii persoanei impozabile care solicita inregistrarea?
Punctul 20. Au mai fost depuse pentru aceasta persoana impozabila declaratii 088 pentru evaluarea intentiei si capacitatii de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA ?

Concluzia Reinvent Consulting: modificarile aduse formularului 088 nu schimba foarte mult conditiile de obtinere a codului de TVA.

Nu se poate vorbi despre un formular reinnoit complet, dat fiind ca exceptand punctele 10 si 11, celelalte au fost doar reformulate.

In ceea ce priveste cerintele eliminate, printre acestea existau unele care, oricum, nu aveau nicio noima, precum punctul 20. Cine ar fi putut cunoaste mai bine decat ANAF, daca a mai fost depus Formularul 088 pentru o anumita persoana impozabila, avand in vedere ca angajatii acestei institutii dispun de toate aceste date?

Asadar, de ce Reinvent Consulting?

Compania noastra incearca sa formeze o comunitate antreprenoriala informata, bine pregatita, la curent cu modificarile legislative din domeniul fiscal, precum si din cel juridic. Asfel, iti oferim, printre altele, si servicii de evidenta financiar-contabila si consultanta fiscala la cele mai convenabile preturi din mediul de afaceri.

Daca vrei sa te inregistrezi in scop de TVA, ai ajuns la locul potrivit!

Suntem constienti de importanta majora a acestui demers, de implicatiile economice si fiscale, tocmai de aceea nu poti lasa pe mana oricui afacerea ta!

Apeleaza cu incredere la profesionistii nostrii! Echipa de contabili membrii CECAR si auditori financiari. Rata de succes garantata!

Nu rata super-oferta noastra la serviciile financiar-contabile:
•    165 de lei – pana la 20 de documente lunar;
•    215 lei – pana la 20 de documente lunar + 2 salariati;
•    295 de lei – discount de 25% pentru IMM-uri.

Reinvent Consulting este marca Grupului de firme REINVENT. Reinvent Consulting are 10 ani de experienta in domeniul serviciilor integrate privind infiintarea de societati comerciale, evidenta contabila, inregistrarea de mentiuni la Registrul Comertului (schimbare sediu social, modificare obiect de activitate, deschidere/ inchidere punct de lucru, cesiuni parti sociale, numire/ revocare administrator), inregistrari marci la OSIM si alte servicii conexe dedicate societatilor comerciale.

Daca nu detineti o proprietate unde sa va puteti inregistra sediul social al societatii comerciale, va punem la dispozitie serviciul de gazduire de sedii sociale.

Pentru detalii, ne puteti contacta la numarul de telefon (+4) 021.318.69.60 sau pe adresa de e- mail [email protected]. Unul dintre consultantii nostri va sta la dispozitie de Luni pana Vineri, intre orele 09:00-17:30.

Webbsite: www.reinventconsulting.ro

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.