Antreprenorul care a lasat medicina pentru online

0

radu.apostolescuRadu Apostolescu a devenit unul dintre cei mai cunoscuti antreprenori la nivel national. Acesta a pus bazele celui mai mare magazin online din Europa de Est, iar acum doreste sa investeasca in ideile altor antreprenori.

Radu Apostolescu (38 ani) a absolvit Facultatea de Medicina, dar stia inca din anul trei ca nu va practica niciodata aceasta meserie si astfel si-a indreptat atentia catre un domeniu cu totul diferit: internetul. In anul 1998 acesta a inceput sa creeze diferite site-uri, iar din joaca totul a devenit serios si astfel a luat nastere site-ul de anunturi de joburi MyJob. Acesta a fost cumparat la sfarsitul anului 2004 de compania Netbridge. Cu trei ani inainte de aceasta tranzactie, tanarul antreprenor (25 ani) a fost convins de Bogdan Vlad, absolvent de Automatica (29 de ani) sa lanseze un magazin online. Cei doi au pornit la drum cu o investitie de 5.000 de dolari. „Am inceput in primavara si am muncit pana in decembrie, motivati de speranta ca vom prinde din plin sezonul de cadouri. Nu mai stiu exact data la care am lansat eMAG, dar prima comanda a venit pe 17 decembrie. Sarbatoare. Nu au mai fost multe comenzi pana la sfarsitul anului, dar nu mai conta chiar asa mult. Pornisem”, isi aminteste omul de afaceri. Apostolescu a creat logo-ul site-ului, a scris o parte din cod pentru interfata si s-a ocupat de marketing si dezvoltarea brandului. Sediul firmei era intr-un apartament de trei camere, inchiriat, din cartierul Vitan, iar livrarile erau facute cu o Dacie Papuc. Un an mai tarziu, in companie a intrat si Dan Teodosescu.

Criza a schimbat totul

Timp de sapte ani de zile, eMAG a crescut din resurse proprii. In anul 2007, compania avea o cifra de afaceri de 79 de milioane de euro, iar pentru anul urmator estima o dublare a acesteia. Insa, anul 2008 a adus cu el criza economica. Afacerile magazinului online au avut de suferit. Daca in 2008, eMAG estima afaceri de 110 milioane de euro, in 2009, Radu Apostolescu a revizuit cifra de afaceri in scadere cu aproximativ 40 milioane euro. Compania trecea prin cea mai grea perioada de la infiintare. Dupa o serie de discutii avute, atat cu investitori straini, cat si cu investitori locali, eMAG era achizitionat de Asesoft Distribution, unul dintre cei mai mari distribuitori IT&C de pe piata, controlat de Iulian Stanciu si Sebastian Ghita. Pretul tranzactiei nu a fost dezvaluit niciodata, insa pe piata tranzactia a fost evaluata la putin peste zece milioane de euro.

Un nou inceput

In luna iulie a acestui an, dupa 13 ani la eMAG, Radu Apostolescu a spus punct. El si-a vandut catre ceilalti actionari – grupul Naspers si Iulian Stanciu – pachetul de 8,4% din titluri pe care il mai detinea la retailerul online. Suma primita de Apostolescu pe actiuni se ridica la 9,6 milioane de dolari, tinand cont de suma platita de sud-africani pe 70% din actiuni, in 2012. „Nu a fost ceva planificat. Pentru dimensiunea actuala a eMag e nevoie de oameni cu alta structura”, a scris Apostolescu pe blog. eMAG s-a transformat in ultimii ani, dintr-un magazin de electronice si electrocasnice intr-unul care comercializeaza articole de bricolaj, jucarii, carti, accesorii auto sau cosmetice. Radu Apostolescu a declarat ca vrea sa isi asume un rol de „business angel”, care sa sustina cu sfaturi sau bani diferite start-up-uri. „Fie ca aveti nevoie de un sfat, fie ca aveti un start-up sau doar o idee si putini bani s-o finantati, asa cum ni se intampla noua acum 13 ani, va rog sa ma contactati”, ii indeamna acesta pe tinerii antreprenori.

Citeste articolul in intregime pe Capital

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.