Tot ce trebuie stiut despre o marca (I)

0

1. CE ESTE MARCA?

La modul general, marca reprezinta un semn (sau un insemn) care are rolul de a permite consumatorului sa deosebeasca doua sau mai multe produse identice sau similare; rezulta ca, prin recunoasterea acestor insemne care sunt asociate produselor, consumatorul reuseste sa deosebeasca intre ele chiar si acele produse care sunt identice; desigur, in masura in care produsele nu sunt identice (ele fiind evident diferite), recunoasterea acestora nu constituie nici o problema pentru consumator; de exemplu, punand alaturi un tractor, un strung, un televizor, o revista si un pachet de cafea, consumatorul nu va avea nevoie de nici un insemn ajutator pentru a deosebi intre ele produsele mentionate.

Daca insa produsele sunt identice, consumatorului ii va fi greu sa aleaga produsul realizat de catre un anumit producator. In aceste conditii, marca este semnul suplimentar, care atasat produsului, ii va permite consumatorului sa deosebeasca intre ele produsele identice sau similare.

In sfarsit, este posibil ca produsele sa nu fie nici foarte diferite, ca in primul caz, dar nici identice, ca in al doilea caz, ci doar asemanatoare; este de domeniul evidentei ca nici un consumator, care doreste sa cumpere, de exemplu, biscuiti, nu ii va confunda cu napolitanele, desi ambele produse fac parte din aceeasi categorie.

Este insa posibil sa se intample altceva: daca, atat biscuitii, cit si napolitanele au atasate marci si daca acestea sunt identice sau asemanatoare, consumatorul poate sa creada ca ambele produse provin de la acelasi furnizor; in acest caz, datorita similitudinii produselor si asemanarii marcilor consumatorul poate atribui cele doua produse, aceleiasi surse de provenienta.

Prin urmare, o definitie mai completa a marcii ar fi ca: aceasta (marca) este un insemn asociat produselor sau serviciilor, care
– sa permita consumatorului sa deosebeasca intre ele produsele identice sau similare,
– si sa induca in mintea consumatorului ca produsele (identice sau similare) provin din surse diferite, respectiv ca nu au aceeasi sursa de provenienta.

Daca marca nu indeplineste aceste functii (functia de diferentiere si respectiv, pe cea de indicare a sursei de provenienta), produsele/serviciile identice avand surse de provenienta (producatori/ furnizori de servicii) diferite pot fi confundate de catre consumator, dupa cum este posibil ca acelasi consumator, fara a confunda produsele similare, sa le atribuie aceiasi sursa de provenienta; vorbim, in primul caz, de riscul de confuzie, in timp ce, in al doilea caz, vorbim de riscul de asociere.

Sau, altfel spus, daca marca nu indeplineste prima functie (de diferentiere), se creaza un risc de confuzie pentru consumator, acesta putand confunda produsele sau serviciile, iar daca marca nu indeplineste cea de-a doua functie (de indicare a sursei de provenienta), consumatorul poate asocia produsele purtand aceste marci, altei surse de provenienta decit cea reala, si astfel, in acest caz, putem vorbi de riscul de asociere.

Conform art. 2, al Directivei CEE 89/104 (de apropiere a legislatiilor statelor membre, privind marcile) „Prima directiva a Consiliului Comunitatii Europene de apropiere a legislatiilor statelor membre privind marcile) „pot constitui marci, toate semnele apte de reprezentare grafica, in special cuvinte, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau ambalajului sau, cu conditia ca astfel de semne sa fie capabile sa distinga  produsele sau  serviciile unei societati, de cel al altor societatii”.

Exemple:
– cuvinte sau combinatii de cuvinte
– comibinati de litere, cifre si/sau cuvinte cu desene
– alte semne distinctive: nume de persoane, culori sau combinatii de culori, secvente sonore (ca de exemplu cunoscutul raget al leului, marca a studiourilor  „Metro Goldwin Mayer”) si exemplele ar putea continua.

Dar, ATENTIE! Marca nu este semnul ca atare, ci semnul asociat produsului sau serviciului.

Referindu-ne, de exemplu, la semnul verbal „DACIA”, una este marca „Dacia – pentru autoturisme”, alta este marca „Dacia – pentru tigari”, alta este marca „Dacia – pentru preparate din carne”, alta este marca „Dacia – pentru publicatii”, dupa cum alta este marca „Dacia – pentru diamante artificiale”; aceste marci pot coexista deoarece sunt aplicate unor produse diferite.

Sursa: Business-point.ro

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.