Povestea romancei care a devenit milionara din apa de la Herculane: „Tot timpul trebuia sa aduc bani de acasa”

0

Rucsandra Hurezeanu a dezvoltat un model de afacere neobisnuit: dermatocosmeticele Ivatherm sunt produse in Franta si vandute in Romania. Pentru 2013 antreprenoarea si-a propus o crestere de 20% a vanzarilor si sa cucereasca piata asiatica. Ce sanse are?

„IN DOMENIUL DERMATOCOSMETICELOR NU SE SIMTE CRIZA”, spune Rucsandra Hurezeanu, antreprenoarea care a construit marca Ivatherm. La 39 de ani, ea conduce o afacere care a crescut in primele trei luni ale anului cu 10% fata de perioada similara a anului trecut, cand cifra de afaceri a companiei a depasit 2 milioane de euro. Ivatherm a externalizat distributia, renuntand la agentii proprii; lucreaza acum cu Mediplus si Farmexpert si, spune antreprenoarea, „prezenta la raft s-a imbunatatit”. De pilda, daca anul trecut treceau chiar si doua-trei zile pana la livrarea comenzilor, acum aprovizionarea se face chiar si in aceeasi zi. Cele 44 de produse Ivatherm se gasesc pe rafturile a 1.000 de farmacii in intreaga tara, acesta fiind singurul canal de desfacere al companiei. Argumentul sta in insasi pozitionarea marcii pe zona de dermatocosmetice. „Un medic dermatolog nu recomanda un produs pentru care vede reclama la televizor”, argumenteaza Hurezeanu. La nivel mondial, povesteste ea, sunt in jur de 10-12 marci de dermatocosmetice, iar concurenta este acerba mai cu seama in pietele mature. Iar piata este in permanenta crestere peste tot in lume, pentru ca „tot mai multi clienti vor sa cumpere produse sigure, fara parabeni”, spune antreprenoarea.

CA UN SIMPLU EXEMPLU, dimensiunea pietei la nivel mondial a continuat sa creasca in ultimii ani fata de 2008. Rucsandra Hurezeanu crede ca incidenta alergiilor va continua sa creasca, motiv pentru care se declara foarte optimista in ce priveste evolutia viitoare a afacerii. Pentru anul in curs se asteapta la un avans de circa 20% fata de nivelul vanzarilor inregistrate anul trecut. In 2012 Ivatherm a vandut in jur de 200.000 de produse, iar Hurezeanu spune ca sunt deja clienti fideli marcii care se intorc in farmacii pentru acelasi produs. In supermarketuri oferta este depersonalizata, pot fi gasite cam aceleasi produse. Anual firma lanseaza patru sau cinci produse, segmentul de profil fiind foarte dinamic. In plus, „pe langa apa termala de la Herculane am cautat ingredienti activi noi si performanti”.

Cat priveste exporturile, interesul principal se indreapta catre piata asiatica, care desi este destul de inchisa si greu accesibila, face sa merite furcile caudine prin care sunt nevoiti sa treaca firmele care vor sa-si vanda acolo produsele. La sfarsit de aprilie in agenda antreprenoarei figureaza o deplasare in China, cu o misiune economica, tocmai pentru a initia demersurile de export in aceasta piata. „Nu e usor sa exportam pentru ca produsele trebuie inregistrate si in China, procesul dureaza un an, iar chinezii sunt protectionisti cu brandurile lor.”

Citeste tot articolul

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.