Dana Becheru, de la dactilofraf la un startup de succes

0

dana becheruDana Becheru este una dintre afaceristele din Romania cu o poveste ce pare incredibila. Practic, Dana Becheru a ajuns din dactilograf proprietarul unui magazin cu produse foto care anul trecut a avut o cifra de afacere de 18 milioane de euro.

Dana Becheru a absolvit o facultate de turism, e pasionata de pictura, dar azi conduce o firma din electro-retail. Pana sa ajunga insa aici recunoaste ca a experimentat multe meserii.

Dana Becheru (45 de ani) este cofondator si unul dintre proprietarii retailerului F64, magazin care vinde atat online, cat si offline aparate de fotografiat si accesorii de ultima generatie. S-a hotarat sa intre in afaceri in 2001, alaturi de fostul coleg de liceu, dupa ce a vandut afacerea parintilor sai, un magazin alimentar. „Acolo am invatat cum sa aranjez marfa pe raft, cum sa fac preturi, cum sa interactionez cu clientii”, relateaza Dana Becheru intr-un interviu pentru incont.ro . Alaturi de Marian Alecsiu a pus la bataie 50.000 de dolari si impreuna au deschis un centru de produse si accesorii foto in Bucuresti. De atunci si pana azi, „F64 s-a dezvoltat organic”, povesteste Dana Becheru. De la 4 angajati, cat avea in urma cu 12 ani, astazi numara 120. Magazinul de desfacere s-a transformat in cladire de birouri, iar veniturile au ajuns la ordinul milioanelor de euro. „N-am facut niciun fel de imprumut, investitia a fost din forte proprii. N-am avut niciodata cash-flow negativ, am avut profit din primul an de functionare. Bine, la vremea aia nici nu eram foarte axati pe profit, ne preocupam sa avem suficienti bani sa ne platim angajatii si furnizorii. Daca reuseam asta, eram pe profit”, glumeste Dana Becheru cand isi aduce aminte de inceputurile din business.

Astazi, compania pe care o conduce detine in Capitala un sediu propriu de birouri, un depozit si un showroom, ultimele inchiriate. Mare parte din clientii F64 ajung in showroom sa vada produse nou-aparute pe piata si sa le testeze.

Potrivit datelor publicate la Ministerul de Finante, business-ul pe care l-a construit a reusit anul trecut sa obtina o cifra de afaceri de 18 milioane de euro (in crestere cu aproape 23% fata de 2011) si un profit de 1,1 milioane de euro (in scadere cu 7% fata de anul anterior).

Dana Becheru vinde aproape 3.000 de aparate foto pe luna. „Avem clienti care cumpara doar un blitz, avem clienti care cumpara de 10.000 lei, depinde foarte tare de profilul lor”, a mai declarat Dana Bechereu pentru incont.ro

F64 nu a cunoscut criza, spune cofondatoarea sa, ba chiar s-a dezvoltat, iar pentru 2013 estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 20-25%.

Am lansat un nou produs pentru antreprenori. Descarca Ghidul Crowdfunding

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.