Silvian Miron, fondatorul si imaginea brandurilor Silvian si ChocoArt, recunoscute in domeniul cofetariei, patiseriei si creatiilor in ciocolata, a fost din nou premiat la nivel international, reprezentand Romania la International Star for Leadership in Quality Award de la Paris. Evenimentul, desfasurat pe 23 martie 2009, reprezinta o conventie internationala pentru calitate, organizata de Business Initiative Directions (BID). Premiile BID sunt recunoscute la nivel international, echivaland cu o recunoastere a calitatii.
Activitatea Silvian – ChocoArt (inclusiv a Atelierului de Ciocolata – ChocoArt, din Constanta) a fost astfel certificata cu International Star for Leadership in Quality Award – Platinium Category, pentru ‘realizari deosebite de afaceri, pentru perseverenta si pentru activitatea de lider in excelenta si calitate’. BID a recompensat, inca de la infiintare, organizatii din cele mai diverse domenii de activitate, personalitati ale lumii de afaceri, stiintifice, profesionisti care, prin activitatea lor, au ridicat standardele calitatii in aria lor de actiune.
Evenimentul de la Paris a fost unul cu totul special: a fost prima data in activitatea BID cand Presedintele organizatiei, Jose E. Prieto, a primit la randul sau, de la Silvian Miron, un trofeu original – ChocoArt d`Or, varianta in ciocolata a trofeului de aur Arch of Europe.
La Paris, Silvian Miron si-a exprimat angajamentul prin care brandurile sale accepta calitatea ca un factor de dezvoltare pentru cresterea competitivitatii pe piata. Silvian Miron va promova cultura calitatii in randul angajatilor, furnizorilor, clientilor si in comunitate, sprijinit de modelul de management al calitatii. Principiile acestui ‘manifest’ vizeaza promovarea muncii in echipa, optimizarea resurselor umane, valorificarea implicarii clientilor in evolutia business-ului, prin cuantificarea nivelului de satisfactie al acestora. Miza este implinirea asteptarilor clientilor si cresterea afacerii intr-un ritm sanatos, sustinut la nivel de comunitate.
‘Distinctia ne obliga sa continuam dezvoltarea sustinuta si in acelasi timp consolidarea brandurilor Silvian si ChocoArt. Mai ales intr-o perioada precum cea actuala, in care criza financiara ocupa mare parte din spatiul de stiri, sunt onorat ca o afacere romaneasca se afla intr-o selectie de companii si de lideri reprezentand elita momentului pe criterii ce tin nu doar de dimensiune si de simple cifre, ci de valori care se dovedesc extrem de importante in prezent, pentru a ramane ancorati intr-o piata cu seisme tot mai semnificative’, a declarat Silvian Miron.
Creatorul brandului Silvian a reusit sa ‘colectioneze’ numeroase distinctii la nivel international. Cu un an in urma, la Frankfurt, organizatia internationala Business Initiative Directions i-a mai acordat acestuia Trofeul de Aur ‘Arch of Europe’, premiu ce a recompensat de asemenea calitatea.
Premiile BID sunt acordate pe baza unui angajament pentru respectarea criteriile prezentate in QC100 TQM, care serveste ca un ghid pentru liderii de afaceri in imbunatatirea proceselor si sistemelor. TQM reprezinta o abordare organizationala de satisfactie a clientilor, ce implica imbunatatirea continua a activitatii, un model de management care are ca obiectiv succesul pe termen lung. TQM se bazeaza pe participarea tuturor membrilor unei organizatii in imbunatatirea proceselor, produselor, serviciilor.
BID este in prezent cea mai importanta organizatie privata din lume care prezinta un premiu de calitate pe baza unor principii solide. BID intretine relatii profesionale cu companii din 178 de tari ale caror produse si servicii le ajuta sa-si consolideze pozitia lor ca lideri care investesc in inovare, tehnologie, formare.
Sursa: Plandeafacere.ro