Program de NETWORKING pentru membrii CIR

0

13 iunie 2008

Clubul Intreprinzatorului Roman (CIR) a initiat un Program de Networking pentru cei peste 9.200 de membri ai sai, din intreaga tara. In baza acestuia, fiecare membru CIR va putea beneficia de reduceri acordate de toti partenerii acestui program.

Discount-urile sunt aplicate la achizitionarea de produse si servicii in domeniul medical, hotelier, consultanta, turism, IT, precum si la comercializarea de articole electrocasnice, sportive, jucarii si articole pentru copii, materiale de constructii etc., urmand ca paleta de produse si servicii sa fie extinsa, pe masura atragerii de noi parteneri.

"In promovarea spiritului intreprinzator, lansam acum programul de networking al Clubului, prin care punem la dispozitie capacitatile noastre logistice, pentru ca membrii CIR sa se cunoasca mai bine intre ei si sa dezvolte relatii de afaceri", afirma Robert Rekkers, Director General, Banca Transilvania.

Obiectivul initiativei Clubului este acela de a dezvolta colaborarea dintre membri, prin intermediul avantajelor comerciale puse la dispozitie prin acest program chiar de catre membrii CIR. Conceptul urmareste atragerea a cat mai multor companii in acest sistem, avantajele partenerilor Programului de Networking fiind urmatoarele: informatiile despre firma respectiva ajung la toti cei care fac parte din Club; se contureaza posibilitatea de a descoperi noi parteneri de afaceri; rezulta un plus de valoare pentru propria afacere, prin rolul activ jucat in construirea unei retele de anteprenori.

Reducerile se acorda pe baza Cardului BT Club, care este un card de membru gratuit, personalizat, nefinanciar. Pentru a intra in posesia acestuia, cei care fac parte din CIR nu trebuie decat sa completeze un formular online, care poate fi gasit pe site-ul Clubului Intreprinzatorului Roman, www.btclub.ro. Tot aici poate fi consultata lista cu cei 20 de antreprenori care au raspuns deja demersului CIR de a deveni parteneri. Pentru o comunicare cat mai eficienta, baza de date – membri ai networking-ului si beneficiile asociate – va fi permanent actualizata, iar membrii Clubului Intreprinzatorului Roman vor primi detaliile aferente, ca si pana acum, prin intermediul newsletter-ului trimis electronic.

"Am inceput acum doi ani prin livrarea de servicii de training si consultanta in zeci de orase din Romania, catre mii de intreprinzatori din intreaga tara. Suntem foarte bucurosi sa vedem ca putem ajuta si altfel decat prin parghiile bancare clasice. E o experienta unica pentru noi, mai ales ca nimic nu se compara cu iuresul si cu energia economiei reale, a IMM-urilor. Asa ca suntem decisi sa dezvoltam in continuare activitatile acestui Club, in folosul nemijlocit al intreprinzatorilor romani" – declara Tiberiu Moisa, Presedinte, Clubul Intreprinzatorului Roman.

CIR a organizat pana acum aproape 300 de sesiuni de training, conferinte si alte tipuri de evenimente, sustinute de colaboratori externi si de angajati ai Grupului Financiar BANCA TRANSILVANIA. Programul de Networking vine in completarea ofertei, pentru sustinerea si pe aceasta cale a intreprinzatorilor din intreaga tara.

Web-site: www.bancatransilvania.ro 

Sursa: Plandeafacere.ro, 13 iunie 2008

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.