INTERVIU Augustin Purnus: Experienta capatata prin propriul efort este mult mai scumpa

0

Augustin Purnus este unul dintre acei specialisti care stau mereu aproape de public. Directorul General al Spider Management participa pentru a treia oara la Conferinta Finantare.ro si va discuta cu participantii despre strategiile si provocarile in managementul portofoliilor de proiecte.

Conferinta Finantare.ro: Persoanele din zona Moldovei care lucreaza in domeniul managementul proiectelor au avut ocazia sa participe la workshopurile dumneavoastra intrucat ati fost speaker la primele doua editii ale Conferintei Finantare.ro. Ce temeri ati identificat ca au?

Augustin Purnus: Nu cred ca se poate vorbi de temeri. Mai degraba as spune ca au venit cu un interes imens de a gasi raspunsuri la intrebarile pe care le au. Prezentarile pe care le-am facut in cadrul editiilor conferintei s-au axat pe problemele concrete pe care le-am intalnit in derularea proiectelor cu finantare europeana si modalitatile prin care acestea pot fi rezolvate.

De pilda, la prima conferinta, am abordat managementul financiar al proiectelor cu finantare europeana si cum sa transformi riscurile in oportunitati. Principalul risc in derularea proiectelor cu fonduri europene este riscul de finantare. Fara o pregatire sistematica si realista a propunerii de proiect si fara o planificare riguroasa a proiectului, in special prin prisma aspectelor financiare, solicitantul de fonduri europene isi asuma un mare risc. Cu studiile de caz prezentate am putut sa demonstrez cum prin aplicarea unor metode avansate de analiza cantitativa a riscurilor se pot identifica masurile de raspuns cele mai adecvate pentru a derula cu succes asemenea proiecte.

La conferinta din 2011 am prezentat lucrarea „Implementarea Proiectelor de Infrastructura – Intre Esec si Succes” unde am abordat cauzele care au condus la starea actuala a derularii unor asemenea proiecte. Cu totii suntem afectati de evolutia lor si ne intereseaza cum sunt cheltuiti banii si cum se poate evita esecul unor asemenea investitii.

C.F.: Project managementul ne ajuta, in primul rand, sa economisim timp, bani si energie. Care sunt noutatile anului 2012 in materie de instrumente de software in PM?

Augustin Purnus: Solutia integrata de managementul proiectelor Spider Project pe care o promovez in Romania din 2004 reprezinta cea mai avansata si mai cuprinzatoare abordare existenta astazi in lume. Din dorinta de a ne apropia de cei implicati in derularea proiectelor oricat de complexe ar fi acestea si de a elimina barierele lingvistice, am decis sa dezvoltam versiunea in limba romana a Spider Project care va fi lansata in acest an. Va fi astfel primul si singurul sistem informatic profesional de managementul proiectelor integral in limba romana.

In acelasi timp, pentru a veni in intampinarea cererilor utilizatorilor de Spider Project, am stabilit protocoale cu mai multe companii care furnizeaza solutii informatice de estimare si urmarire cantitativa si valorica a investitiilor din constructii, prin care informatiile din oferta sunt preluate integral in Spider Project. Prin aceasta cautam sa reducem decalajul care apare intre etapa de ofertare si cea de pregatire/planificare si urmarire a lucrarilor, permitand utilizatorilor sa analizeze in detaliu toate aspectele de la oferta la punerea in opera a lucrarilor de constructii.

Cu functionalitati si abordari ale problemelor fara echivalent in alte solutii existente de managementul proiectelor Spider Project si-a demonstrat din plin avantajele in proiecte extrem de complexe atat in Romania cat si in alte 27 de tari.

C.F.: Urmarind activitatea unui project manager am putut observa ca exista anumite lacune in ceea ce priveste planificarea. Cum poate fi imbunatatit acest capitol?

Augustin Purnus: Trebuie sa va dau dreptate. Una din principalele calitati ale managerului de proiect este capacitatea de predictie. El trebuie sa „vada” cu mult inainte care va fi evolutia proiectului si sa fie pregatit pentru a lua deciziile cele mai potrivite la momentul oportun.

Cand vorbim de planificare trebuie sa luam in considerare toate aspectele proiectului: scop, timp, resurse, costuri, achizitii, calitate, comunicare, finantare, riscuri, integrare. Din pacate, graba cu care se pregatesc si se planifica proiectele conduce de cele mai multe ori la costuri suplimentare si la generarea unei stari de insatisfactie pentru toti participantii la proiect.

Un studiu recent facut in Marea Britanie scotea in evidenta faptul ca desi in ultimii 30 de ani s-au dezvoltat instrumente si tehnici specifice pentru planificarea si urmarirea proiectelor, in continuare proiectele sufera de mari depasiri de timp si cost. Concluzia studiului este ca utilizarea acestor instrumente si tehnici este inca relativ putin aplicata, iar cei implicati in planificarea si urmarirea proiectelor au nevoie de o pregatire speciala pe care insa nu o parcurg.

Ca sa raspund la intrebarea dumneavoastra, as spune ca in pregatirea managerilor de proiect ar trebui pus un accent din ce in ce mai mare pe partea de planificare si urmarire si control a proiectelor. Deciziile pe care acestia trebuie sa le ia trebuie sa se bazeze pe informatii obiective, iar tehnicile, instrumentele si conceptele specifice au exact acest rol.

C.F.: In calitate de Conferentiar Universitar la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, considerati ca un manager de proiect trebuie sa fie subject-matter expert?

Augustin Purnus: Prin definitie un subject-matter expert este un expert in domeniul lui de activitate. Atunci cand vorbim insa de managementul proiectelor trebuie sa ne referim in special la experienta capatata in acest domeniu. Pana la urma, sursa cunoasterii este experienta. Managementul de Proiect este in sine o profesiune iar cei care o imbratiseaza pot sau nu sa aiba experienta la inceput. Este un proces lent de acumulare care nu se incheie niciodata.

Sunt convins ca toata lumea si-ar dori sa aiba ca manager de proiect un subject matter expert. Dar realitatea este ca acestia nu au intotdeauna experienta pe care o dorim.

La intrebarea dumneavoastra voi raspunde astfel: Da, este de dorit ca managerul de proiect sa fie un subject matter expert, dar nu este o conditie esentiala. Lipsa aparenta de experienta va fi compensata de competentele si experienta membrilor echipei pe care o conduc. Mai importante mi se par calitatile personale ale managerului de proiect in ceea ce inseamna comunicarea si leadership-ul.

C.F.: Conferinta Finantare.ro este un eveniment caruia ii sunteti fidel, ati participat la primele doua editii si ne bucuram si anul acesta de prezenta dumneavoastra la pupitrul speakerilor. De ce considerati ca este de notat in agenda persoanelor interesate de management de proiect, investitii si finantari acest eveniment?

Augustin Purnus: Evenimente asa de bine organizate si orientate spre domenii atat de importante sunt destul de rare in spatiul in care traim. De aceea consider ca este o buna ocazie pentru cei care vor participa sa afle lucruri noi, sa invete din experienta celorlalti si sa-i cunoasca pe cei care le impartasesc viziunile, problemele si aspiratiile.

Experienta se capata in doua moduri: prin propriul efort sau de la ceilalti. Experienta capatata prin propriul efort este mult mai scumpa.

Share.

Leave A Reply