Liviu Petre – „Un citat celebru spune „Perceptia este realitate!”. Am avut ocazia sa constat, si nu o data, faptul ca anumite, sa le numim instrumente din aria managementului, comunicarii, managementului de proiect, sunt gresit percepute de cei implicati. Astfel se face ca in loc ca aceste instrumente sa fie folosite cu succes la scara larga, ele fie nu sunt folosite, fie sunt folosite gresit. Am sa incerc sa clarific cateva dintre ele in cele ce urmeaza. Sper ca cele de mai jos sa ofere un prilej de reflectie pentru cititori in vederea unei intelegeri cat mai corecte a subiectelor abordate si a unei aplicari cat mai consistente. Nu sunt lucruri complicate, insa trebuie sa credem in ele pentru a le aplica si trebuie sa le intelegem pentru a crede in ele.
Contractele cu pret fix (Fixed price) pe care le voi referi in continuare ca CPF. Cel putin pe piata legata de IT din Romania, CPF sunt, cu mici exceptii, singurul tip de contract folosit. Personal, in zecile de contracte in care am fost implicat, fie client, fie furnizor, fie cu parteneri din tara, fie din afara, nu tin minte sa fi intalnit un altfel de contract.
Am scris acum ceva vreme pe site-ul www.pmcommunity.ro despre capcanele pe care un astfel de contract le prezinta. Totul pleaca de la perceptia eronata ca intr-un CPF cel care cumpara nu mai are nici un risc, sau are un risc minim. De aceea majoritatea clientilor prefera acest tip de contract. Dar CPF-urile nu sunt o cheie universala care sa asigure succesul in orice situatie. La baza lor sta o conditie esentiala ignorata aproape de catre toti: „Under the FFP(firm fixed price) contract, the buyer must precisely specify the product or service to be procured” (PMBok). Altfel spus, contractele CPF au sens doar atunci cand cumparatorul poate specifica exact, dinainte, ceea ce isi doreste. Iar acest lucru se intampla foarte rar. Ce se intampla mai departe este o poveste intalnita destul de des: se incepe proiectul, se face analiza, se constata aparitia unor cerinte noi, clientul se asteapta sa nu mai aiba nici un cost suplimentar pentru ca e intr-un contract CPF, vanzatorul nu vrea si nu poate sa isi asume niste costuri care poate ca depasesc inclusiv valoarea proiectului si astfel apar problemele.
Contractele CPF intr-adevar asigura mai multa liniste cumparatorului, dar asta atunci cand sunt facute bine. Ele nu sunt insa o solutie magica si cred ca restul de tipuri de contracte ar trebui luate mult mai serios in considerare.”
Continuarea in Nr. 6 a Revistei Romane de Managementul Proiectelor