Prima de instalare pentru tinerii care se muta la tara

0

28 mai 2007

Aproximativ 8.000 de tineri sub 40 de ani care doresc sa se mute la tara si infiinteaza sau preiau, pentru prima data, o ferma vor putea primi o prima de instalare intre 25.000 si 40.000 euro pe exploatatie.

Ferma trebuie sa fie inregistrata in Registrul exploatatiilor agricole si sa aiba o dimensiune minima de 20 ha pentru culturi de camp (cereale si plante tehnice). In cazul in care exploatatia este din domeniul pomiculturii, horticulturii sau cresterii florilor, dimensiunea sa minima va fi de 4 ha, respectiv de un hectar de teren agricol si minimum 40 familii de albine pentru o stupina. Masura este prevazuta in Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR) care urmeaza sa fie aprobat de Comisia Europeana, iar banii vor proveni din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) al Uniunii Europene.

Cererile vor fi depuse la sucursalele Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), institutie care este autoritatea de implementare a programului. Potrivit reprezentantilor Ministerului Agriculturii, sprijinul de instalare va fi acordat in doua transe. Prima se va acorda la cel mult 6 luni de la data aprobarii de catre APDRP a solicitarii pentru acordarea sprijinului, dar nu mai tarziu de 12 luni de la data depunerii solicitarii.

Ce presupune instalarea la tara a tinerilor fermieri:
– tinerii trebuie sa infiinteze si/sau sa preia prin transfer de proprietate sau arenda o exploatatie agricola pentru prima data, in calitate de conducator de exploatatie; 
– tanarul trebuie sa aiba domiciliul in zona rurala in care isi va desfasura activitatea;
– solicitantii vor fi nevoiti sa prezinte un plan de afaceri pentru dezvoltarea activitatilor lor agricole, care trebuie sa descrie situatia initiala a proprietatii agricole, dar si pietele de desfacere, precum si propuneri pentru dezvoltarea de noi activitati;
– planul va include si detalii cu privire la investitii si cursuri de pregatire efectuate;
– daca in planul de dezvoltare sunt prevazute investitii pentru respectarea standardelor comunitare, perioada de gratie la sfarsitul careia trebuie respectate aceste standarde nu poate depasi 36 de luni de la data instalarii;
– respectarea planului de afaceri va fi verificata in cel mult cinci ani de la primirea ajutorului de catre tinerii fermieri;
– sprijinul se va suspenda si se va recupera daca in urma verificarii se constata nerespectarea planului de afaceri.

Sursa: Finantare.ro, 28 mai 2007

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.