NO ASHA DA – Antreprenoriat din pasiune

0

Conceptul NO ASHA DA este unul îndrăzneț: își dorește să dea arta jos din cui și să o introducă în cotidian prin conceptul #WearableArt.

Produsele acestui brand de fashion oglindesc tablouri create de artista Getty Tatomir și sunt produse în ediție limitată (#LimitedEdition), doar 10 pentru fiecare continent; interesant este că ele sunt însoțite de certificate de autenticitate pentru tablourile pe care le reprezintă.

Articolele NO ASHA DA nu sunt pictate – cum crede de multe ori lumea, ci imprimante high-quality printr-un proces tehnologic termic – care redă fidel fiecare tușă de pensulă a tabloului respectiv și, important de știut, asigură rezistența în timp a produsului și a cromaticii.

Brandul promovează un stil urban (#UrbanWear) cu design confortabil, îmbinând diferite texturi și tipare atipice care reflectă pofta de viață și dragostea pentru culoare și artă a clienților NO ASHA DA.

Proiectul a început la Brașov în 2017, când artista Getty Tatomir (Art Director NO ASHA DA) și Elisabeta Piscureanu (Head Production Manager NO ASHA DA) căutau printuri fresh, ieșite din tipar – dar, negăsind exact ce doreau, au decis să le creeze chiar ele. Laura Bercean s-a alăturat echipei ca Brand Manager și, în această formulă de trei, ideile și aspirațiile NO ASHA DA au devenit din ce în ce mai îndrăznețe.

Inițial, fetele au sondat terenul, și au creat două colecții prin ajutorul a terțe părți, imprimând la colaboratori din toată țara (Cluj, București, Brașov), testând tot felul de materiale și analizând nișa de public. Apoi, cu curajul primelor rezultate, în 2018 au aplicat cu planul lor de afaceri la o platformă de finanțare prin fonduri europene, și astfel au obținut sprijin în achiziționarea tehnologiei necesare pentru imprimarea materialelor folosite la crearea articolelor NO ASHA DA.

S-au redus astfel și costurile și timpii de producție ale produselor – și fetele acum, cu independența asigurată de aceste utilajele achiziționate și recepționate în 2020, lucrează deja la lansarea unei linii de home decor în același sistem de #LimitedEdition, care va funcționa în paralel cu segmentul de fashion.

Găsiți produsele lor pe www.noashada.com / Facebook: No Asha Da / Instagram: no_asha_da sau le puteți scrie la [email protected]

Material publicat pe pagina web www.plandeafacere.ro in cadrul proiectului StartUp Now! Dezvoltare prin antreprenoriat pentru regiunea Centru cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020.

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.