Procedura modificare obiect principal de activitate firma

0

Cum se modifica obiectul principal de activitate al unei firme, Reinvent ConsultingPentru modificarea obiectului de activitate al unei firme (completare, extindere, reformulare, precizare domeniu si activitate principala, schimbarea domeniului si activitatii principale), vei avea nevoie de urmatoarele:

•    Hotararea Adunarii Generale;
•    Act Aditional/ Decizie Asociat Unic;
•    Act Constitutiv Actualizat;
•    Certificatul de Inregistrare – original;
•    Delegatie

Conform Legii nr. 31/1990, actul constitutiv al unei firmei cuprinde, in mod obligatoriu, obiectul de activitate al acesteia, cu precizarea domeniului si a activitatii principale, iar acest document trebuie modificat odata cu orice modificare a activitatii. Actele vor fi publicate ulterior in Monitorul Oficial, moment in care procedura va fi finalizata.

Modificarea presupune scoaterea unui cod CAEN sau unor coduri CAEN si inlocuirea lor cu altul/ altele. Exista si servicii de eliminare (adica radiere obiect de activitate) a unor coduri CAEN, precum si de adaugare a unor coduri CAEN (adica extindere a obiectului de activitate).

Nu uita insa ca o societatea poate avea un singur obiect principal de activitate, adica un singur cod CAEN, insa la obiectul secundar de activitate poti adauga un numar nelimitat de obiecte secundare.

Tarifele practicate de Reinvent Consulting sunt urmatoarele:

•    Modificare obiect principal de activitate SRL, asociat unic –  350 RON pentru Bucuresti/Ilfov, respectiv 450 RON pentru alte judete;
•    Modificare obiect principal de activitate PFA – 190 RON pentru Bucuresti/ Ilfov, respectiv 290 RON pentru alte judete.

Tarifele au toate taxele incluse!

Misiunea noastra: formarea unei comunitati de antreprenori informati, bine pregatiti, la curent cu actualizarile juridice si fiscale!

Reinvent Consulting este marca Grupului de firme REINVENT. Reinvent Consulting are 10 ani de experienta in domeniul serviciilor integrate privind infiintarea de societati comerciale, evidenta contabila, inregistrarea de mentiuni la Registrul Comertului (schimbare sediu social, modificare obiect de activitate, deschidere/ inchidere punct de lucru, cesiuni parti sociale, numire/ revocare administrator), inregistrari marci la OSIM si alte servicii conexe dedicate societatilor comerciale.

Daca nu detineti o proprietate unde sa va puteti inregistra sediul social al societatii comerciale, va punem la dispozitie serviciul de gazduire de sedii sociale.

Pentru detalii, ne puteti contacta la numarul de telefon (+4)021.318.69.60 sau pe adresa de e-mail [email protected] . Unul dintre consultantii nostri va sta la dispozitie de Luni pana Vineri, intre orele 09:00-17:30.

Website: www.reinventconsulting.ro

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.