„What is good for GM, is good for the country” Charlie Wilson, GM’s CEO (vezi nota de la sfarsit)
(Ceea ce este bun pentru General Motors, este bun si pentru tara.)
„If you want the make the gods laugh… tell them your plans.” Allan Cole
(Daca vrei sa faci zeii sa rada… spune-le planurile tale.)
„Man, I see in fight club the strongest and smartest men who’ve ever lived. I see all this potential, and I see squandering. God damn it, an entire generation pumping gas, waiting tables; slaves with white collars. Advertising has us chasing cars and clothes, working jobs we hate so we can buy shit we don’t need. We’re the middle children of history, man. No purpose or place. We have no Great War. No Great Depression. Our Great War’s a spiritual war… our Great Depression is our lives. We’ve all been raised on television to believe that one day we’d all be millionaires, and movie gods, and rock stars. But we won’t. And we’re slowly learning that fact. And we’re very, very pissed off.” Tyler Durden, Fight Club
(Prietene, vad in sala de lupte pe cei mai puternici si destepti barbati care au trait vreodata. Vad tot acest potential si vad risipa. Dumnezeule, o intreaga generatie lucreaza la pompa si serveste la masa; sclavi cu gulere albe. Publicitatea ne-a determinat sa alergam dupa masini si haine, dupa locuri de munca pe care le uram si pe care le acceptam pentru a putea cumpara lucruri de care nu avem nevoie. Suntem copiii de mijloc ai istoriei, prietene. Fara un scop si fara un loc anume. Nu avem niciun Mare Razboi. Nicio Mare Recesiune. Razboaiele noastre Mari sunt spirituale… Marea noastra Recesiune este viata noastra. Cu totii am fost crescuti in fata televizorului pentru a crede ca intr-o zi vom fi milionari si zei ai filmelor, si staruri rock. Dar nu vom fi. Si incet-incet invatam acest lucru. Si suntem foarte, foarte suparati.)
Obiective, obiective, obiective. Nu exista trainer, guru, self help author, redactor, coach care nu este dispus sa ne impartaseasca (cu tonul pe jumatate parental, pe jumatate conspirator al cuiva care ne va revela un mare secret) formula magica a succesului: alege-ti obiectivul, scrie-l pe hartie, fa un plan astfel incat sa-l atingi, actioneaza si adapteaza actiunea dupa feedback.
Cei care vor sa arate cat de scoliti si certificati sunt, adauga valorile personale, criterii de satisfacere, controale ecologice, return of investement, aliniere neurologica de toate felurile (si cine mai stie ce), totul condimentat cu psihojargonul de rigoare, eventual adaugand ritualuri motivationale zilnice si repertoriul obisnuit de afirmatii si vizualizari.
Si cu recomandarea finala de care se pare ca nu putem scapa: obiectivul sa fie SMART!
Adica, nu mai exista nimeni pe pamantul asta care sa nu stie sa fie Specific, Measurable, Achievable, Realistic si Timed.
Evident, nu am nimic de comentat despre infruntarea aceasta atunci cand vine vorba sa realizezi ceva: de cand exista omenirea, exista conceptul de „proiect” (din latina „projicere” = a arunca in avans), fiind considerat metoda cea mai eficienta de a focaliza resurse diferite spre un scop comun. Putem sa fim siguri ca Marele zid, Piramidele, Parthenon-ul, Coloseum-ul (dar nicio simpla cabana de la tara sau un vas) nu au fost construite mergand la intamplare, ci folosind un proiect cat se poate de precis, cu atat mai bine gandit cu cat opera de realizat era mai complexa.
In aceeasi ordine de idei, e aproape imposibil ca un eveniment, o afacere, un film sau orice vreti voi sa iasa bine fara o strategie corecta si un plan bine pus la punct. Se stie ca lipsa de gandire strategica si planificare este cauza principala a esecurilor in orice domeniu.
Asadar, nu pot decat sa incurajez conceptul de „plan your work – work your plan”, cel putin pe plan profesional, ca singura metoda valabila de a indeplini sarcinile si a respecta angajamentele.
Eventual, imi este greu sa inteleg de ce ceva atat de banal si evident este prezentat ca o mare noutate, de ce mai trebuie explicat si de ce, pur si simplu, nu este predat in scoli impreuna cu cititul si operatiile elementare.
Acestea fiind spuse, e clar ca aplicarea acestui principiu de planificare in viata personala, asa cum sugereaza unele cursuri la moda sau carti de self help, este complet gresita, stupida, iar cand functioneaza (din fericire, rareori) este devastatoare.
Si asta nu numai din punct de vedere practic (cum poti sa planifici cand o sa ai un accident, boala sau cand te indragostesti?), ci chiar din punct de vedere conceptual: in timp ce la o firma este fundamentala respectarea unui plan pentru buna functionare a sistemului, pentru o persoana chiar nu are sens.
Care este sensul – admitand sa fie posibil – de a-ti face un plan pentru viata ta si a-l respecta? Cumva acela de a trai viata ca un personaj de teatru care actioneaza dupa un script? De a trai viata ca o calatorie organizata de catre o agentie cand stii exact unde o sa fii si ce o sa vezi de la ora de…, la ora de…? Bineinteles, aceasta e o metoda foarte eficienta de a vedea cat mai mult, de a face cat mai mult, dar chiar suntem siguri ca acesta este scopul?
Ajungem la un punct: firmele au, evident, profitul ca scop primar, iar cheia pentru profit nu poate fi decat organizarea, planificarea, eficientizarea, focalizarea samd.
Dar a crede ca si oamenii au acelasi scop – deci singura masura a rezultatului sa fie „cantitativa” – inseamna supunere la spalarea creierului realizata de catre corporatii care nu au nici cel mai mic interes pentru oameni si vor numai cumparatori care sa consume din ce in ce mai mult. Inseamna o viziune extrem de trista a unui om cat se poate de eficient, cat se poate de organizat, productiv si, putem sa fim siguri, cat se poate de nefericit si plictisit.
Asadar, sa ne intoarcem la tema: nu am nimic impotriva obiectivelor SMART si impotriva tehnicilor motivationale. Stiu cat de importanta poate fi trecerea cotei de piata de la 23% la 27% in zona ta, marirea ratei de succes a intalnirilor, livrarea marfii cu jumatate de ora mai repede decat concurenta, respectarea termenului unei lucrari. Este ok, sa fim cat se poate de SMART, organizati si productivi.
Dar pentru a nu ne trezi nefericiti si plictisiti pe plan personal, de ce nu am incerca ceva complet diferit? De ce nu am avea incredere in creativitate, in intamplare, in serendipity?
De ce nu acceptam adevarul evident ca obiectivele pe care, intr-adevar, le-am atins si ne-au dat senzatia de fericire nu au avut nevoie de niciun seminar, de tehnici de motivare, de vizualizare, de afirmatii, ci, pur si simplu, am alergat dupa ele pentru ca nu reuseam sa ne gandim la altceva si „stiam” ca „asta vreau!”.
Asadar, consider ca atunci cand abordam aceasta tema a obiectivelor, ar trebui sa ne punem o intrebare cu care insist mereu la traininguri: care este „sensul” obiectivelor pe care le doriti? (un cuvant care – cum am spus de nenumarate ori – inseamna, in acelasi timp, fie „directie”, fie „semnificatie”).
Poate am o viziune personala, dar daca ai nevoie sa fii „motivat” spre un obiectiv inseamna ca nu te intereseaza. Daca atunci cand te gandesti la obtinerea lui nu simti o senzatie de bucurie si implinire, inseamna ca e gresit. Daca iti trebuie afirmatii ca sa ti-l reamintesti si incerci sa-ti speli singur creierul, nu-ti va merge. Si daca obtii ceva, poti sa fii sigur ca nu va fi multumirea. Si daca nu o sa fii multumit, ce folos vor avea obiectivele?
Inaintand in varsta, am tras o concluzie asupra acestui subiect complet diferita si voi vorbi alta data despre aceasta; nici nu sunt asa de sigur ca e ceva care se poate comunica prin cuvinte scrise.
Prin urmare, nu am un raspuns final, dar va rog sa reflectati un moment asupra acestui „sens” – poate veti descoperi ceva. Si daca vreti un obiectiv care intr-adevar va motiveaza, care intr-adevar va va impinge la actiune, de ce sa nu renuntam la mediocritatea sugerata de presupusul SMART si nu folosim altceva? Ca de exemplu, obiectivul nostru sa fie:
- Grandios
- Extraordinar
- Fara limite
- Incredibil
- Spectaculos
Nu stiu, mie imi suna mai bine…
Un salut,
Bruno
P.S. Am pus deliberat citatul lui Wilson deoarece cred ca trebuie sa invatam din experienta altora.
Nu exista indoiala ca GM a fost condusa folosind cele mai performante metode de proiectare, de eficientizare, de motivare, de optimizare, de ROI, de SMART, de PERT, de ISO, de ce vreti voi.
Inainte de a le folosi in viata personala, poate ar trebui sa ne reamintim ca pe 1 iunie 2009 GM a falimentat.
Autor: Bruno Medicina – Trainer Extreme Training
