Cand sunt programatorii mai eficienti? Cand trebuie sa se intrerupa din lucru pentru a participa la intalnirea zilnica de proiect sau cand folosesc Jira (sau alt software specializat) pentru managementul sprint-urilor si al backlog-ului?
Aparent raspunsul vine de la sine. Are un singur cuvant si se termina in semnul exclamarii: Jira! Are tot ce ii trebuie. Scoate singur burndown chart-ul, calculeaza velocitatea echipei, este accesibil oricand si in orice moment. Deci, inca o data: JIRA!
IIntr-o lume perfecta (a la Orwell sau Huxley), programatorii s-ar comporta ca niste rotite ale unei masinarii bine unse. Ar gandi putin si ar face exact ce li se spune, creativitatea cedand locul eficientei. Cu rezultatele de rigoare, bineinteles. O masinarie bine unsa poate picta perfect un tablou, insa el nu se va vinde niciodata la Sotheby’s ca altceva decat ca hartie de impachetat pentru tablourile imperfecte pictate de la fel de imperfectii oameni. Cel putin asa ne place sa credem. Imaginea unei benzi de productie deservita de un sir nesfarsit de Picasso, toti miscand pensulele in acelasi timp, are ceva tulburator in ea pentru speta umana.
Din fericire, IngSoc-ul lui Orwell sau Brave New World al lui Huxley mai au pana sa se petreaca. Programatorii sunt inca fiinte umane, cu calitatile si defectele lor – prea umane dupa o parere suspect de raspandita – nevoile lor manifestandu-se in consecinta.
Atunci, poate ar trebui sa ne mai punem o data aceeasi intrebare, dar in esenta, nu in forma: Cand dau oamenii cele mai bune rezultate? Cand se strang la un loc sau cand se discuta cu ei separat? Numai cine nu a incercat sa organizeze un banal iesit la bere pe email are o problema in gasi raspunsul corect. Apoi, vine randul aspectului motivational. Ma gandesc ca ar fi rost distractiv sa il vedem pe Mihai Viteazu incercand sa-si motiveze ostenii pe email. Sunt curios cati dintre ei ar fi facut unsubscribe fara ca macar sa citeasca mesajul de imbarbatare, apoi cati dintre ei ar fi uitat, vorba bancului, sa se prezinte in dimineata bataliei la ora anuntata si tot asa…
Am avut ocazia sa conduc echipe care nici nu voiau sa auda de instrumente ca Jira. Era suficient sa mentionezi numele unui unelte de project management pentru a risca un soc anafilactic de grup. La fel de bine am condus si interactionat cu echipe care iubeau Jira. In timp ce performanta in ambele cazuri a fost buna – nu va asteptati la diferente majore; Jira, whiteboard-ul sunt doar simple unelte in mainile unor profesionisti – in echipele care utilizau un whiteboard senzatia de colectiv puternic era mai prezenta.
Este posibil ca simpla reunire in jurul unui whiteboard sa fie atat de importanta in economia echipei incat sa intareasca relatiile din cadrul grupului? Eu cred ca da. Ajunge sa ne gandim la celebra zicala care spune ca cele mai puternice prietenii se leaga pe front, sub tirul gloantelor inamice. Respectand analogia dintre Jira si whiteboard, in care primul este oglinda virtuala a celui de al doilea, ne-am astepta ca un joc de commando pe computer sa creeze aceleasi relatii puternice, nu-i asa? Si totusi nu astfel se petrec lucrurile. La fel cum bauturile cu aroma artificiala de fructe ne fac sa strambam din nas, asa un cadru de lucru Agile cu aroma de whiteboard tinde sa furnizeze un grad scazut de satisfactie si performanta.
„Aproape la fel” nu este suficient. Degeaba pastrezi actiunea daca spiritul in care a fost conceputa dispare. Cum ar fi sa-l vedem pe Jean-Claude Van Damme meditand in fata unei forje trepidand de activitate, in loc sa mearga in varful muntelui? Ca in locul tipatului vulturului plesuv (ma rog, asa da bine in text, ca in film nu s-a vazut; era filmat de jos in sus) sa-l auda zbierand pe Ion:
– Marineeee, ada ba liza aia!
[vocea lui Ion se frange brusc, capatand accente de stupefactie]
– Cum adica au furat-o?
[Ion se indeparteaza scarbit, mormaind pentru sine]
– Ce oameni, frate! Auzi la ei, sa fure liza…
O precizare importanta: orice asemanare intre liza cea furata si compozitia lui Beethoven „Für Elise” este pur intamplatoare si necautata.
Care este motivul pentru care instrumentele ce inlocuiesc batranul whiteboard au succes? Primul si cel mai important este nevoia de raportare. Cum suna de obicei aceasta nevoie de raportare? Pai, de cele mai multe ori ceva de genul „Domnul stakeholder/director/product owner vrea sa vada progresul in sprint/numarul de user stories/velocitatea echipei etc”. Partea proasta este ca respectivul domn vrea sa vada, nu sa se informeze. El doreste ca in orice moment al zilei sa se uite pe un singur dashboard si sa stie totul despre proiect. Ce sens mai are sa stoarcem doua kilograme portocale pentru un litru de suc natural cand putem lua doua kilograme de apa, adauga o lingurita de concentrat si gata treaba? E aproape la fel cu cel natural. Iar strigatul vulturului de stanca il putem foarte bine auzi sub forma de ringtone pe telefonul mobil.
Aici, in satisfacerea nevoii de informatie a managementului, ar trebui sa intre in scena Scrum Masterul (sau team leader-ul daca discutam despre un cadru de lucru non-Scrum). El ar trebui sa fie dashboard-ul care sa-i puna la dispozitie acelui manager cu timp putin, in permanenta alergand intre doua sedinte, informatia de care are nevoie pentru a conduce in mod eficient proiectul. Sa stie sa ofere un volum suficient de date, presupuneri, sau barfe vehiculate in firma, intr-un timp scurt, pastrand pentru el complexitatea activitatii zilnice. Altfel spus, angajeaza oameni competenti, apoi increde-te in ei ca isi vor face treaba. Ma rog, pana la proba contrarie.
Jira este un instrument excelent pentru tinerea evidentei bug-urilor. Aici se vede intreaga forta a uneltei informatice, unde, pe langa text, poti adauga un screenshot cu bug-ul respectiv, poti introduce comentarii, inchide sau redeschide un incident si multe altele. Dintre toate uneltele de bug tracking pe care le-am folosit ramane de la distanta cel mai bun.
Exista situatii in care Jira sa fie de preferat unui whiteboard fizic? Raspunsul este da, atunci cand echipa este distribuita in diverse locatii geografice, membrii ei neputand sa se adune fizic laolalta ca parte a unui ritual zilnic.
Ca o concluzie personala, daca echipa se poate strange in fiecare zi la un loc, prefer sa utilizez un whiteboard pentru partea de sprint management, partea de raportare catre partile interesate capatand un aspect mai curand informal decat formal.
Continui sa cred ca singurul KPI care conteaza este „software de calitate” si ca probabilitatea lui de aparitie este invers proportionala cu numarul de straturi de raportare. Cam cat de eficienta ar deveni o echipa de commando daca ar trebui sa dea cinci telefoane pana sa primeasca aprobarea sa taie gardul de sarma ghimpata care inconjoara obiectivul pe care trebuie sa-l cucereasca? In acelasi timp, sa ne tinem degetele incrucisate de o echipa de commando incompetenta, ca prapad iese. Putine lucruri pot fi mai periculoase decat deplina libertate de actiune in mainile celor ce nu stiu ce faca cu ea.
Articol scris de Dan Radoiu, trainer
