Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii sprijină antreprenorii din România

0

În perioada 2019-2020, Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii a fost implicată în proiectul StartUp Now! Dezvoltare prin antreprenoriat pentru regiunea Centru în care o serie de antreprenori din regiune de dezvoltare centru au primit îndrumare cât și suma de bani necesară pentru a-și deschide o afacere. Capitalul de pornire a acestor noi afaceri a constituit un pas decisiv în demararea noilor inițiative de afaceri.

Programul StartUp Now, derulat de Consiliul Judeţean Covasna în calitate de lider al consorțiului alături de partenerii săi, a oferit posibilitatea unui număr de 40 de tineri să obțină pe baza unor planuri de afaceri bine fundamentate un sprijin financiar nerambursabil de până la 40.000 de euro. Dintre toate ideile de afaceri câștigătoare, 23 aparțin antreprenorilor din județul Covasna, iar restul celor din județele Harghita, Sibiu și Alba. Câștigătorii proiectului sunt tineri, cu o medie de vârstă de 30 de ani. Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii a fost implicată direct în evaluarea celor 83 de planuri de afaceri depuse de solicitanți și a organizat 6 evenimente regionale de promovare a antreprenoriatului care a adus în atenție metode moderne de management a startup-urilor și o o serie importantă de stakeholderi. APEC a fost totodată implicată în activitatea de monitorizare a afacerilor selectate, în îndrumarea antreprenorilor și identificarea de soluții în prioada critică a deschierea a noilor afaceri startup.

Un aport important al APEC a fost acela din zona comunicării prin care antreprenorii au beneficiat de articole de promovare, de advertoriale în diverse publicații locale și naționale dar și comunicare cu beneficiarii proiectului pentru sustenabilitatea afacerilor,

Programul și activitățile susținute de APEC au constituit o oportunitate clară pentru tinerii aflați la început de drum care nu își văd viitorul în străinătate și vor să ducă un trai decent chiar la ei acasă. Tinerii care au decis să investească în România au avut posibilitatea de a primi finanțare și sproijin prin acest program

„Tânărul care dorește să își deschidă o afacere a avut la îndemână un mecanism complex de asistență financiară și de consultanță. Dacă acum 10-20 de ani nu au existat finanțări de acest tip acum fiecare persoană care a participat în program a primit instruire despre, și-a creat un plan de afaceri iar cei mai meritoși au primit și finanțarea necesară”, a declarat Gabriel Lazăr  președintele APEC.

Scopul Asociației pentru Promovarea Economiei Cunoașterii (APEC) îl reprezintă promovarea conceptelor specifice economiei cunoașterii în rândul tinerilor din România, pentru susținerea dezvoltării durabile a mediului economic, antreprenorial, social şi cultural din Romania în contextul integrării în Uniunea Europeană.            

Proiectul ”StartUp Now! Dezvoltare prin antreprenoriat pentru regiunea Centru”, cod SMIS 105618, contract POCU/82/3/7/105618, este implementat de Consiliul Județean Covasna în parteneriat cu Loop Operations S.R.L. și Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii. Perioada de implementare este 19.01.2018 – 18.01.2021, iar valoarea totală a proiectului este de 11.753.076,00 lei.

Obiectivul general al proiectului este creșterea ocupării prin susținerea înființării a 40 de întreprinderi inovatoare și sustenabile cu profil non – agricol, precum și a 80 de noi locuri de munca în zonele urbane din regiunea Centru printr-un program de măsuri integrate de dezvoltare a competențelor antreprenoriale a 400 de persoane prin mentorat, asistență pentru dezvoltarea unui plan de afaceri, promovare și sprijin financiar.

Rezultatele așteptate/finale în urma implementării proiectului sunt:

  • 400 de persoane interesate sa inceapa o afacere pe cont propriu selectate in cadrul proiectului;
  • 400 de participati la cursurile de competenţe antreprenoriale;
  • 400 de planuri de afaceri elaborate în cadrul cursurilor de formare antreprenorială;
  • 40 de afaceri selectate pentru sprijinire.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020

Date de contact: Consiliul Județean Covasna, Sfântu Gheorghe, județul Covasna, email [email protected], telefon 0267 311190.

Share.

Leave A Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.