15 filme pe care ar trebui sa le vada orice antreprenor

0

Motivatia poate veni din cele mai neasteptate locuri, iar filmele sunt o sursa continua de idei si inspiratie. De aceea, am pus la un loc cele mai relevante filme pe care ar trebui sa le vada orice antreprenor.

1. The Social Network (2010) – Reteaua sociala
Mesajul filmului: Nu ajungi sa ai 500 de milioane de prieteni fara sa iti faci cativa dusmani.
Filmul prezinta povestea fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg si are rolul de a transmite o avertizare tinerilor antreprenori despre felul in care faima si banii iti pot afecta relatiile personale.

2. Wall Street (1987)
Mesajul filmului: Succesul nu vine peste noapte, iar lacomia nu este intotdeauna buna.
Filmul, pornit de la un fapt real care a starnit un adevarat cutremur in lumea finantelor, prezinta povestea lui Gordon Gekko, un personaj corupt si fara scrupule, care il impinge pe un tanar broker, Bud Fox, pe calea spionajului economic.

3. The Aviator (2004) – Aviatorul
Mesajul filmului: Unii oameni viseaza viitorul, altii il construiesc.
Filmul te indeamna sa visezi si sa gandesti in stil mare si sa nu-ti fie frica sa-ti depasesti limitele. Filmul prezinta povestea legendarului Howard Hughes, in cele trei ipostaze ale sale: regizor hollywoodian, pilot de avion si proprietar de companie aeriana.

4. In the Pursuit of Happyness (2006) – In cautarea fericirii
Mesajul filmului: Etica in afaceri te ajuta pe termen lung.
Citatul reprezentativ: „Nu da voie nimanui sa-ti spuna ca nu poti sa faci ceva… Daca ai un vis, trebuie sa-l protejezi… Daca vrei ceva, incearca sa-l obtii. Punct.”
Fimul spune povestea lui Chris Gardner (Will Smith), un familist care incearca din rasputeri sa supravietuiasca sub presiunea constanta a lipsurilor financiare.

5. Jerry Maguire (1996)
Mesajul filmului: Asteptarile pe care le ai in momentul in care te lansezi in afaceri nu se adeveresc niciodata si ca trebuie sa ramai congruent valorilor tale.
Filmul prezinta povestea impresarului sportiv Jerry Maguire (Tom Cruise) care are o criza de moralitate si decide sa o exprime in cadrul firmei unde lucreaza, trezindu-se dat afara si fara perspective. Filmul te invata extrem de multe lucruri despre onestitate, loialitate si esec; despre curaj si consecventa in obtinerea succesului.

6. Baby Boom (1987)
Mesajul filmului: Este posibil sa ai succes si sa mentii echilibrul dintre familie si cariera.
Filmul prezinta viata lui J.C.Wiatt, interpretata de Diane Keaton, care isi deschide o afacere si arata cat de dificil si cat de multumitor este, in acelasi timp, sa pastrezi un echilibru intre viata personala si cea personala.

7. Pirates of Silicon Valley (1999) – Piratii din Silicon Valley 
Mesajul filmului: Competitia este buna in afaceri!
Filmul prezinta o poveste cu un substrat real bazat pe rivalitatea dintre Apple si Microsoft din perioada in care atat Steve Jobs (Noah Wyle) cat si Bill Gates (Anthony Michael Hall) incep sa puna bazele imperiilor lor informatice.

8. Startup.com (2001)
Mesajul filmului: Startup-urile pot fi distractii riscante.
Filmul prezinta evolutia, de la lansare la esec a unei companii de new media: govWorks.com.

9. Shawshank Redemption (1994) – Inchisoarea ingerilor
Mesajul filmului: Frica te poate tine prizonier! Speranta te face liber!
Filmul prezinta povestea lui Andy Dufresne (Tim Robbins), un tanar bancher, condamnat pe nedrept la inchisoare pe viata pentru uciderea sotiei sale si a amantului acesteia, care reuseste sa dea sens existentei sale prin depasirea tuturor obstacolelor.

10. Forrest Gump (1994)
Mesajul filmului: Povestea unei vieti speciale.
Filmul prezinta povestea unui om cu grad scazut de inteligenta care, in ciuda handicapului sau, reuseste sa realizeze multe lucruri marete de-a lungul vietii sale.

11. The Corporation (2003)
Mesajul filmului: Corporatiile ne stapanesc viata?
Documentarul exploreaza natura si modul in care s-au nascut si s-au dezvoltat companiile timpului nostru si cum influenteaza ele viata noastra de zi cu zi.

12. Citizen Kane (1940) – Cetateanul Kane
Mesajul filmului: Uneori succesul se bazeaza pe sacrificii enorme.
Filmul prezinta periplul unui jurnalist care incearca sa afle sensul ultimelor cuvinte spuse pe patul de moarte de un multimilionar. Prin intermediul discutiilor cu apropiatii acestuia jurnalistul incearca sa inteleaga omul din spatele afacerilor si lumea in care a trait acesta.

13. E-Dreams (2001)
Mesajul filmului: Nu toate afacerile dau lovitura.
Filmul prezinta suisurile si coborasurile unei afaceri de tip .com: Kozmo.com, inainte de prabusirea pietei din Aprilie 2000.

14. Glengarry Glen Ross (1992) – Totul de vanzare
Mesajul filmului: Minciuna, tradarea si furtul nu sunt solutii in afaceri pe termen lung.
Actiunea filmului se desfasoara intr-un birou al unei agentii imobiliare americane unde angajatii sunt motivati sa faca cat mai multe vanzari prin intermediul unui concurs cu premii: o masina, un set de cutite de friptura si concedierea. Filmul este o poveste despre competitie si dorinta de a fi cel mai bun indiferent de pretul platit.

15. Office space (1999) – Rutina, bat-o vina!
Mesajul filmului: Daca nu iti place ceea ce faci, schimba ceva!
Filmul prezinta povestea unui angajat al unei companii de software care nu reuseste sa faca fata stresului zilnic de la slujba sau din relatia personala.

Vizionare placuta si multa inspiratie!

Un material plandeafacere.ro. Toate drepturile rezervate.

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.