Tot ce trebuie stiut despre o marca (XII)

MOTIVE ABSOLUTE DE REFUZ

Am aratat ca, in conformitate cu prevederile Regulamentului Marcii Comunitare, „pot constitui marci comunitare toate semnele care pot fi reprezentate grafic, in special cuvintele, numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului sau, cu conditia ca astfel de semne sa asigure deosebirea intre produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altora”; rezulta, asadar, chiar din definitie, ca – in sensul (art. 4) Regulamentului CE 40/94, (pentru a putea fi inregistrata) o marca comunitara trebuie sa fie distinctiva si sa poata fi reprezentata grafic.

Pe de alta parte, Directiva CEE 89/104 prevede ca, chiar si din categoria semnelor care principial indeplinesc cele doua conditii, unele nu pot face obiectul unui drept exclusiv si nu pot fi inregistrate ca marci; astfel, art 3 din Directiva prevede urmatoarele motive (absolute) de refuz:
„(1) Sunt refuzate la inregistrare sau pot sa fie declarate nule, daca sunt inregistrate:
(a) semnele care nu pot constitui o marca;
(b) marcile fara caracter distinctiv;
(c) marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putand servi, in comert, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, provenienta geografica sau data fabricatiei produsului sau a prestarii de servicii sau alte caracteristici ale acestora;
(d) marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii devenite uzuale in limbajul curent sau in obiceiurile bona fide si constante ale comertului;
(e) semnele constituite exclusiv:
– din forma impusa de chiar natura produsului,
– din forma produsului necesara obtinerii unui rezultat tehnic,
– din forma care da valoare substantiala produsului;
(f) marcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
(g) marcile de natura sa insele publicul, de exemplu cu privire la natura, calitatea sau provenienta geografica a produsului sau serviciului;
(h) marcile care, in lipsa autorizatiei autoritatilor competente, trebuie refuzate sau invalidate in temeiul art. 6 ter din Conventia de la Paris privind protectia proprietatii industriale, denumita in continuare „Conventia de la Paris”.

(2) Fiecare stat membru poate stipula ca unei marci sa ii fie refuzata inregistrarea sau, daca este inregistrata, sa poata fi declarata nula cand si in masura in care:
(a) utilizarea acestei marci poate fi interzisa in temeiul unei alte legislatii decat cea in domeniul de drept al marcilor din statul membru in cauza sau din Comunitate;
(b) marca contine un semn de o inalta valoare simbolica si, in special, un simbol religios;
(c) marca contine insigne, embleme si ecusoane, altele decat cele mentionate in art. 6 ter din Conventia de la Paris si care prezinta un interes public, doar daca inregistrarea lor nu a fost autorizata in conformitate cu legislatia statului membru de catre autoritatea competenta;
(d) cererea de inregistrare a marcii a fost facuta cu reacredinta de catre solicitant.

(3) Unei marci nu i se refuza inregistrarea sau, daca este inregistrata, nu poate fi declarata nula in conformitate cu alin. (1) lit. (b), (c) sau (d) daca, inainte de data cererii de inregistrare si dupa utilizarea ei, aceasta a dobandit un caracter distinctiv. in plus, statele membre pot prevedea ca prezenta dispozitie sa se aplice si atunci cand caracterul distinctiv a fost dobandit dupa cererea de inregistrare sau dupa inregistrare.

Prin urmare, prin sintagma „motive absolute de refuz” sunt intelese acele motive pentru care un semn, desi susceptibil (apt / capabil) de reprezentare grafica, nu poate fi inregistrat ca marca (si, drept urmare) nu poate face obiectul unui drept exclusiv).

Parcurgind aceste prevederi din Directiva, se constata ca:
– primul paragraf contine prevederi exprese referitoare la semnele care nu pot fi inregistrate ca marci (sau de anulare a inregistrarii, daca aceste semne au fost inregistrate);
– al doilea paragraf contine prevederi facultative (statele membre pot stipula ca unei marci sa ii fie refuzata inregistrarea) referitoare la semnele care nu pot fi inregistrate ca marci;
– in sfirsit, al treilea paragraf se refera la cazurile in care, prin exceptie de la prevederile primului paragraf, literele b, c si d, unele categorii de semne pot fi totusi inregistrate ca marci: distinctivitatea dobindita prin utilizare, anterior depunerii cererii de inregistrare.

Comparind prevederile Directivei cu cele ale Regulamentului (CE 40/94) Marcii Comunitare, se constata ca toate motivele absolute de refuz din primul paragraf al art. 3 din Directiva se regasesc ca atare in primul paragraf din art. 7 al Regulamentului; in ceea ce priveste motivele facultative de refuz sau anulare, doar inregistrarea cu reacredinta este sanctionata ca atare prin prevederile art. 51 lit b, art. 8.3., art. 11 si art. 18.

De asemenea, distinctivitatea dobindita este aplicabila si in cazul marcii comunitare.

Mai trebuie insa avuta in vedere o precedere a Regulamentului CE 40/94: (art 7 alin 2) „Alin. (1) se aplica chiar daca motivele de refuz nu exista decat intr-o parte a Comunitatii.”; pentru a exemplifica, sa analizam doua cazuri concrete:
– in limba romina, denumirea „SCANDIA” pentru produse din carne, nu are nici o semnificatie (termen fantezist pentru lista de produse) si nu contravine in nici un fel motivelor absolute de refuz exprese din Directiva; totusi, cererea de inregistrare a marcii comunitare „SCANDIA” a primit un refuz, pentru motive absolute: in Cipru, SCANDIA reprezinta denumirea unei zone si civilizatii istorice din Grecia antica.
– tot in limba romana, denumirea „ROZINA” pentru conserve din fructe, este fantezista si nu contravine in nici un fel motivelor absolute de refuz exprese din Directiva; totusi, cererea de inregistrare a marcii comunitare „ROZINA” a primit un refuz, pentru motive absolute: in slovena, ROZINA desemneza un anumit soi de struguri.

Pentru a nu ramane la stadiul de teorie si a intelege mai bine motivele absolute de refuz, prezentam in continuare citeva exemple (preluate din site-ul OHIM – adresa http://oami.europa.eu/en/mark/marque/directives/exam.htm#Heading8 ):
– marca nu trebuie sa fie costituita exclusiv din semne sau indicati, utilizate in comert, in legatura cu produsele sau serviciile respective:
– tipul, de exemplu „light”, pentru tigari „usoare”;
– calitatea, de exemplu „premium” pentru diverse produse;
– cantitatea, de exemplu numere, scrise in diverse forme, cind acestea fac trimitere la cantitate;
– destinatia, de exemplu „kitchen” or „bathroom” substante pentru curatare;
– valoarea, de exemplu „cel mai ieftin”;
– originea geografica, numele locului, localitatii, regiunii sau tarii in care au fost fabricate produsele sau furnizate serviciile sau de unde consumatorii relevanti se asteapta ca acestea sa provina;
– data fabricarii produsului, de exemplu un anumit an pentru vinuri sau expresii de genul „prospete in fiacre zi” pentru fructe sau legume;
– data prestarii serviciului, de exemplu „24 hour banking” sau „7 zile din 7″;
– alte caracteristici ale produselor sau serviciilor, ca de exemplu „fara plumb” pentru benzina sau „fara zahar” pentru bauturi racoritoare.

Distinctivitatea sau lipsa de distinctivitate trebuie analizata corelat cu lista de produse sau servicii: un semn de genul „4X3″ este ne distinctiv, de exemplu, pentru materiale de constructii, putind desemna dimensiunea, dar poate fi un semn neusual daca este utilizat pentru un „carton cu oua”; in mod similar, denumirea „HYMALAIA” pentru plante medicinale si pentru articole sportive; este plauzibil ca in primul caz denumirea sa indice originea geografica a produselor (plante medicinale recoltate in Hymalaia) in timp ce, in al doilea caz, denumirea nu este susceptibila a indica opriginea geografica a produselor ci, mai curand, sa sugereze caracteristici ale acestora.

– sunt refuzate la inregistrare „marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile bona fide si constante ale comertului”; cum putem aprecia expresia „CA LA MAMA ACASa” pentru produse alimentare sau pentru servicii de alimentatie publica?

Desi nu indica in mod direct caracteristici ale produselor/serviciilor este uzual ca prin aceasta expresie sa fie desemnate produse/servicii traditionale de calitate; desi aparent expresia este sugestiva pentru caracteristicile produselor si serviciilor mentionate, ea este uzuala in limbajul curent si nu poate fi inregistrata ca marca pentru o larga categorie de produse si servicii.

In mod similar, denumirea „INTERNET”, pentru servicii oferite printr-o retea de calculatoare a devenit uzuala, desi la origine a fost vorba de o marca inregistrata (rezultata din compunerea INTERnational NETwork).

Referindu-ne in continuare la marcile constind sau continind ele mente figurative, pentru sucuri de fructe, pot fi semne distinctive desenele, chiar si stilizate, a unor fructe sau combinatii de fructe?

Deoarece in acest caz, desenul este stilizat, ceilalti comerciati au alternative, pot imagina si utiliza alte desene, astfel ca au alternative si nu se poate vorbi de „interesul legitim” si de monopol asupra produselor prin marca.

Dar, in unele cazuri, deoarece este uzual ca pe etichetele unor produse (sucuri, compoturi, dulceturi, etc) sa fie reprezentate fructele din care sunt realizate, desenul (stilizat) respectiv indica mai mult caracteristica produsului „realizat din”, „contine” fructele reprezentate pe eticheta (in exemplul ales, portocale); deoarece desenul este stilizat si deoarece cvasimajoritatea etichetelor produselor similare contin astfel de desene, consumatorul va percepe astfel de figuri ca avand rol estetic (si vorbim, in acest caz, de design) si nu ca insemn distinctiv.

In sensul celor aratate, in manualul editat de Organizatia Mondiala a Proprietatii Industriale (OMPI) „Introducere in dreptul si practica in materie de marci” (Geneva, 1994) un exemplu similar se refera la un desen floral pe un tapet; pentru aceste produse, „motivele florale in diverse variante, reprezinta ceva uzual, iar astfel de desene vor fi considerate doar ca motiv decorativ si nimic mai mult”, deci fara caracter distinctiv.

Este evident ca, chiar daca solicitantul va insista sa utilizeze si sa inregistreze un astfel de insemn ca marca, va obtine, in cel mai bun caz, ceea ce se numeste o marca slaba, o marca cu distinctivitate redusa.
– insemnele figurative pot consta sau contine si elemente geometrice elementare; poate reprezenta o marca, un dreptunghi sau o elipsa ? in masura in care acceptam ca este uzual ca etichetele produselor sa aiba astfel de forme, raspunsul este clar, nu!

Dar daca eticheta (ovala sau dreptunghiulara) este colorata? Desi se adauga formei o caracteristica suplimentara (culoarea) este uzual ca astfel de etichete sa fie colorate, astfel ca, in mod uzual, consumatorul va percepe culoarea etichetei ca element decorativ, lipsit de distinctivitate.

Sau daca este vorba de o stea cu colturi neregulate colorata in galben? Este uzuala utilizarea culorii galbene pentru atentionare, iar steaua cu colturi neregulate (in particular, colorata in galben) este uzuala pentru a atentiona asupra unor produse, de regula cele cu preturi mici; in acest caz, consumatorul va percepe insemnul ca indicand caracteristici ale produsului si nu ca insemn distinctiv.

In cazul in care marca consta intr-o combinatie de figuri geometrice elementare, ca si in cazul combinatiilor de simboluri, trebuie sa nu exagereze prin numarul elementelor combinate; orice combinatie care exagereaza prin numarul de elemente figurative combinate, il lipseste pe consumator de un element distinctiv dominant pe baza caruia sa retina si sa identifice marca, iar ansambul va fi perceput, in cel mai bun caz, ca element decorativ.

– in ceea ce priveste marcile tridimensionale, pentru a putea fi inregistrat ca marca, acesta trebuie sa indeplineasca cel putin urmatoarele conditii:
– sa nu fie uzual pentru produsul/serviciul respectiv – prin utilizare generala, consumatorul nu va identifica prin acest semn sursa de provenienta a produselor/serviciilor;
– apoi, forma sa nu fie impusa de natura produselor sau serviciilor in legatura cu care semnul este folosit ca maca;
– si, in sfirsit, sa nu contravina „interesul legitim” al participantilor la activitatea de comert, caz in care aceste semne tridimensionale, asociate unor produse/servicii particulare, nu ar trebui sa faca obiectul unui drept exclusiv; trebuie avut in vedere in acest caz ca forma sa nu fie necesara obtinerii unui rezultat tehnic si respectiv forma sa nu dea o valoare substantiala produsului/serviciului.

Pentru a intelege cele aratate sa luam citeva exemple:

a) forme uzuale pentru produse sau forme uzuale asociate serviciilor
Cum putem aprecia formele din stinga, daca sunt folosite ca ambalaje pentru bauturi racoritoare? Sunt ele distinctive sau sunt forme uzuale pentru aceste produse?
Dar despre ambalajul din dreapta, folosit pentru tigari? Sau daca pepenele din mijloc poate constitui marca pentru fructe?

Se modifica lucrurile daca analizam sticla din stanga sau pe cea din dreapta? Mai sunt aceastea uzuale, sau recunoastem, prin forma, o sursa particulara de provenienta a produselor?

b) forme impuse de natura produselor
Un prim exemplu, pentru un astfel de caz, il reprezinta ambalajele pentru oua; pentru a fixa oul, forma alveolelor trebuie sa aiba in sectiune forma unei jumatati de elipsa.
Un alt exemplu il reprezinta acele produse care sunt realizate utilizand matrite; deoarece, prin turnare, matrita este cea care da forma produsului, forma matritei este impusa de natura acestuia; prin urmare, principial matritele nu pot fi marci tridimensionale.

c) forme necesare obtinerii unui rezultat tehnic
Sunt cazuri in care o anumita forma este necesara obtinerii unui rezultat tehnic; chiar daca, la un moment dat, forma face obiectul protectiei printr-un brevet in vigoare, la expirarea brevetului, forma respectiva trebuie sa ramana la dispozitia tuturor concurentilor; asa cum aratam, prin marca nu trebuie sa se instituie un monopol asupra produselor si serviciilor. Daca anumite forme sunt singurele care determina un anumit efect, iar concurentii nu au posibilitatea altor optiuni, aceste forme nu pot fi inregistrate ca marci.

OHIM exemplifica cu forma unui steker in raport cu forma prizei la catre trebuie sa fie cuplat: daca forma si dispunerea elementelor de contact sunt impuse de forma si dispunerea contactelor din priza, aspectul general al stecherului nu mai este impus de considerente tehnice.

d) forme care dau valoare substantiala produsului/serviciului.
In imaginile care urmeaza sunt forme tridimensionale depuse ca cereri de marci comunitare pentru „produse de mobilier”, cererile de inregistrare fiind respinse; deoarece nu e vorba de forme lipsite de distinctivitate si nici de forme necesare obtinerii unui rezultat tehnic, este posibil ca cererile sa fi fost respinse deoarece s-a apreciat ca sunt forme care dau valoare substantiala produsului.

A fost identificata cererea de marca comunitara 003903564 (Fiat) solicitata la inregistrare ca marca tridimensionala pentru autoturisme; deoarece forma unei masini poate influenta semnificativ pretul acesteia, era de asteptat ca cererea sa fie refuzata, si, intr-adevar, cererea apare ca fiind respinsa pentru motive absolute.

Pe de alta parte, a fost depusa si cererea de marca comunitara 004969564 (caroseria Ferari ); desi cererea Fiat a fost respinsa, cererea Ferari a trecut de examinarea motivelor absolute de refuz si a fost publicata; este posibil ca, in acest caz sa se fi apreciat ca, prin adaugarea culorilor, marca devine combinata iar concurentii pot imbina forma, cu alte elemente.

Observatie: daca in cazul formelor lipsite de distinctivitate legea prevede posibilitatea inregistrarii in baza distinctivitatii dobindite, in cazul in care este vorba de „interesul legitim al concuretilor”, cum e cazul formelor impuse de natura produselor, a celor impuse de o functie tehnica si a celor care dau valoare substantiala produselor, reglementarile nu mai prevad aceasta derogare; prin urmare, formele impuse de natura produselor, cele impuse de o functie tehnica si cele care dau valoare substantiala produselor nu vor putea fi inregistrate invocind distinctivitatea dobindita; ele vor putea fi totusi inregistrate daca forma contine (si) alte elemente distinctive,caz in care formele impuse de natura produselor, cele impuse de o functie tehnica si cele care dau valoare substantiala produselor nu vor putea face obiectul unui drept exclusiv.

Este evident ca unele categorii de produse, prin forma lor, isi pot creste valoarea substantial (caroserii de autoturisme, bijuterii, obiecte din cristal sau din portelan, elemente de mobilier, ca de exemplu cele sculptate, etc) si acestea trebuie avute in special in vedere cind vorbim de forma care da valoare substantiala produselor; pe de alta parte, atunci cind e vorba de forma unui calup de cascaval, a unui ambalaj din carton, a formei unui biscuit sau a unei bomboane de ciocolata, etc., este evident ca nu are sens sa ne punem aceasta problema.

– Daca marca este contrara ordinii publice sau contravine principiilor de moralitate acceptate ca atare in Uniune, aceasta nu va fi admisa la inregistrare. Cuvintele sau imaginile jignitoare, ca de exmplu injuraturile sau cuvintele sau imaginile rasiale, sau insultatoare nu pot fi inregistrate ca marci .
– Daca revedem textul art. 3 lit. h, din Directiva, „sunt refuzate la inregistrare sau, daca au fost inregistrate, pot fi declarate nule, marcile de natura sa induca in eroare consumatorul, de exemplu, cu privire la natura, calitatea sau provenienta geografica a produsului sau serviciului”; sunt de remarcat doua lucruri: pe de o parte, nu sunt refuzate la inregistrare toate marcile care fac trimitere la natura produsului/serviciului, la calitatile sau la originea acestora, fiind refuzate la inregistrare numai acele marci care, facand o trimitere la termeni desemnand natura, calitatea sau originea geografica a produselor/serviciilor, „sunt de natura sa induca in eroare consumatorul”; pe de alta parte, articolul are doua parti: in prima parte se arata ca „sunt refuzate la inregistrare sau, daca au fost inregistrate, pot fi declarate nule, marcile de natura sa induca in eroare consumatorul” pentru ca, in partea a doua, sa se continu de exemplu, „cu privire la natura, calitatea sau provenienta geografica a produsului sau serviciului”; rezulta ca, in general, sunt refuzate toate marcile deceptive („de natura sa duca publicul/consumatorul”) in eroare, natura, calitatea sau originea produselor sau serviciilor fiind doar niste exemple; este pe deplin posibil ca, in realitatate sa fie identificate si alte motive de inducere in eroare a consumatorului prin marca, iar in acest caz, marca sa fie refuzata la inregistrare.

Prevederea are in vedere interesul public, iar formularea „marcile care sunt de natura sa duca publicul in eroare” (in loc de „marcile care duc publicul in eroare”) arata ca trebuie analizat riscul de a duce publicul in eroare si nu ca trebuie facuta dovada ca ducerea in eroare a publicului prin marca s-a si intamplat (desigur, aceasta nu este tot una cu faptul ca o eventuala decizie de respingere in baza acestor prevederi, nu trebuie motivata; este suficient sa se arate de unde rezulta riscul, fara insa a fi necesar sa se faca dovada faptului ca inducerea in eroare chiar s-a produs).

Pentru ca o marca sa duca in eroare cu privire la natura, caracteristicile sau originea geografica a produselor sau serviciilor, trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:
– marca sa indice sau, cel putin, sa sugereze acel produs (natura lui), caracteristici ale produsului, sau un loc de origine (marcile fanteziste nu sunt susceptibile de a duce in eroare consumatorul),
– produsele sau caracteristicile sugerate prin marca sa nu fie accesibile consumatorului cu mijloace normale, astfel incit acesta sa nu poata sesiza ca este dus sau nu in eroare prin marca
– suplimentar, pentru marci indicand sau sugerand originea, in locul indicat sau sugerat sa fie plauzibil ca sunt realizate/furnizate acele produse/servcii,
– consumatorul trebuie sa atribuie produselor sau serviciilor, provenind din aceasta zona, caracteristici deosebite/particulare (nu in mod necesar acestea chiar sa aiba aceste caracteristici, sau, daca le au, acestea sa poata fi masurate), altfel spus, locul sa aiba o reputatie legata de aceste produse/servicii
– si produsele/serviciile sa nu provina din (sa nu isi aiba originea in) zona indicata sau sugerata.

In continuare, vom analiza cateva exemple pentru a intelege modul in care, in practica, sunt aplicate prevederile acestui articol.

a) Marci de natura sa induca publicul in eroare cu privire la natura produselor
Sa consideram marca combinata din imagine solicitata la inregistrare pentru „textile si articole textile; cuverturi si fete de masa”. Aceasta ar putea fi refuzata la inregistrare deoarece prin marca i se sugereaza ca e vorba din bumbac COTTONrover), iar lista cuprinde produse, la general (nu limitate la cele din bumbac) existand riscul de a duce consumatorul in eroare cu privire la natura produselor.
Vazand marca din dreapta, exista riscul de a duce consumatorul in eroare, dat fiind ca marca este solicitata a fi inregistrata (printre altele) pentru „cafea, inlocuitori de cafea si zahar”?

Existenta in marca a inscrisului „kaffe” este de natura se duca in eroare consumatorul daca este inregistrata pentru inlocuitori de cafea (natura produsului); nu acelasi lucru se intampla insa pentru zahar, cafeaua (indicata prin marca) si zaharul avand caracteristici diferite; in plus, pentru zahar, ansamblul marcii poate, cel mult, sugera destinatia produsului (de exemplu, zahar cubic, pentru cafea).

Deoarece Bremen este o localitate in Germania, iar in Bremen se produce cafea (consumatorul poate fi familiarizat cu cafeaua produsa de catre KRAFT JACOBS SUCHARD GMBH – 8-20, Langemarckstrasse, BREMEN) consumatorul poate fi dus in eroare, indicandu-i-se ca e vorba de o cafea provenind din Bremen (Germania) fara insa ca in lista de produse sa existe aceasta limitare.

b) Marci de natura sa induca publicul in eroare cu privire la calitatea ale produselor
Daca este solicitata inregistrarea marcii „AMAZONIA” pentru „cauciuc”, se poate considera ca marca induce in eroare cu privire la caracteristicile produselor (in Amazonia creste arborele de cauciuc, iar daca marca este utilizata pentru cauciuc artificial, ar duce in eroare consumatorul; prin denumirea AMAZONIA, teritoriu specific pentru cresterea arborilor de cauciuc, consumatorul se gandeste la cauciuc natural); nu la fel stau lucrurile daca se solicita inregistrarea ca marca, a aceleiasi denumiri pentru „prepartate pentru albit si spalat”: nu este plauzibil ca un consummator, vazand marca, sa considere ca preparatele pentru albit si spalat (chiar daca ar proveni din Amazonia) ar avea niste caracteristici deosebite, datorate originii, astfel ca, in acest caz, marca nu mai duce consumatorul in eroare.

c) Marci de natura sa induca publicul in eroare cu privire la originea geografica a produselor
Am aratat ca, pentru ca o marca sa duca in eroare cu privire la originea geografica a produselor sau serviciilor, trebuie ca:
– in locul indicat sau sugerat sa fie plauzibil ca sunt realizate/furnizate acele produse/servcii,
– consumatorul trebuie sa atribuie produselor sau serviciilor, provenind din aceasta zona, caracteristici deosebite/particulare (nu in mod necesar acestea chiar sa aiba aceste caracteristici, sau, daca le au, acestea sa poata fi masurate), altfel spus, locul sa aiba o reputatie legat de aceste produse/servicii,
– si produsele/serviciile sa nu provina din (sa nu isi aiba originea in) zona indicata sau sugerata.

Denumiri precum „ATLANTIC” si „PACIFIC” pentru aparate de radio sau „ARCTIC” pentru echipamente frigorifice nu sunt de natura sa duca consumatorul in eroare cu privire la originea produselor: nu este plauzibil ca cineva sa creada ca in locurile indicate (Atlantic, Pacific) sau sugerate (Polul Arctic) sa fie realizate aparate de radio sau echipamente frigorifice; in plus, in realitate aceste denumiri nu indica o origine geografica, astfel ca ATLANTIC si PACIFIC sunt marci fanteziste pentru aparate de radio, iar ARCTIC este o denumire sugestiva pentru calitatile aparatelor frigorifice: capacitate de racire mare (ca in tinuturile arctice).

Absolut similar stau lucrurile cu denumirea „BUCEGI” pentru tigari: nimeni nu crede ca in muntii BUCEGI se cultiva tutun sau se fabrica tigari; denumirea este fantezista in raport cu aceste produse.

Dar daca analizam denumirile „PARIS” pentru produse cosmetice sau „GENEVA” pentru ceasuri? Cred ca nu e nici o indoiala daca afirm ca cele doua localitati au o reputatie, fiind cunoscute consumatorilor, pentru cosmetice si respectiv, pentru ceasuri. Este evident ca, daca se solicita inregistrarea unor astfel marci, iar produsele nu sunt din teritoriul indicat, intervine riscul de ducere in eroare a consumatoruilor.

Ducerea in eroare cu privire la originea unor produse sau servicii se poate face, insa si prin unele simboluri asociate acelor locuri si cunoscute consumatorilor: Turnul Eiffel pentru Paris, ceasul Big Ben pentru Londra, Statuia Libertatii pentru New York, Kremlinul pentru Moscova, etc.

d) Marci de natura sa induca publicul in eroare cu privire la alte caracteristici produselor
Marca alaturata a fost se vrea inregistrata pentru produse cosmetice; deoarece expresia „mit vitaminen” (cu vitamne), daca produsele respective nu sunt si vitaminizate, marca este de natura sa duca in eroare consumatorul.

Un caz particular il reprezinta medicamentele; de multe ori producatorii au tendinta de a inregistra marci care sa sugereze boala tratata („BRONHODILATIN”, „DIGESTIN”, „CARDIOVASC”, „HEPATOPROTECT”, „ARTHROSTOP”, „ARTROREM”, etc.) sau substanta activa pe baza careia sunt realizate (prin utilizarea „radacinii” denumirii commune internationale a acesteia); in masura in care medicamentele nu sunt destinate tratarii maladiei sugerate, sau nu contin substanta activa sugerata, exista riscul ducerii in eroare a consumatorului prin marca.

Obiectiile in legatura cu acest motiv de refuz pot fi, de regula, depasite, listind corespunzator lista de produse si/sau servicii: „produse provenind din” sau „produse continind” sau „produse destinate tratarii malasiei” etc.

– sunt, deasemenea, refuzate la inregistrare marcile care constau sau care contin indicatii geografice, iar produsele sub marca nu provin din teritoriile desemnate de indicatia geografica, indicatia geografica fiind semnul care serveste la identificarea unui produs originar dintr-o tara, regiune sau localitate a unui stat, in cazurile in care o calitate, o reputatie sau alte caracteristici determinate pot fi in mod esential atribuite acestei origini geografice.

Indicatiile geografice pot fi semne care desemneaza sau sugereaza o origine geografica : de exemplu, daca pentru bauturi alcoolice din fructe (in particular tuica) « Valeni » desemneaza o zona geografica, pentru aceeasi categorie de produse «HORINCA » sugereaza (nu mai indica in mod direct) provenienta produsului din zona Maramuresului.

Se poate observa ca indicatia geografica poate fi privita ca un caz particular de marca, intelegand prin aceasta ca in zona sub indicatia geografica, in fapt tot producatorii sunt cei care furnizeaza produsele si prin indicarea zonei de provenienta a produselor sunt facuti cunoscuti consumatorului, producatorii acestor produse.

In general, indicatiile gografice trebuie sa ramana la dispozitia asociatiilor de producatori din zona respectiva ; din acest motiv, respectind principiile motivelor absolute de refuz, semnele constind sau continind indicatii geografice nu pot fi inregistrate ca marci comunitare individuale, dar pot fi inregistrate ca marci comunitare colective, de catre asociatiile de producatori din zona acoperita de indicatia geografica.

– in sfirsit, sunt refuzate la inregistrare marcile care, in lipsa autorizatiei autoritatilor competente, contin sau constau din semne protejate in temeiul art. 6 ter din Conventia de la Paris privind protectia proprietatii industriale ; in aceasta categorie intra drapelele nationale, diverse simboluri heraldice, etc. .
In imaginile care urmeaza sunt prezentate citeva extrase din baza de date „6 ter”, reprezentind siglele citorva organizatii internationale: emblema „Consiliului Europei”, emblema adoptata de catre „Comisia Comunitatilor Europene”, emblema „Organizatiei Eureka”, a programului „GALILEO” „pentru sateliti si servicii de pozitionare si radio-navigatie”; solicitantii care, de-a lungul timpului, au incercat sa inregistreze marci constind sau continind aceste elemente pentru produse care ar crea confuzie cu respectivele organizatii internationale, au fost refuzati.

Subliniem ca tentatia inregistrarii ca marca a unor astfel de denumiri nu este doar teoretica: au existat situatii in care a fos depusa o cerere de inregistrare a marcii „GALILEO”, printre altele, pentru telecomunicatii; este evident ca un astfel de insemn nu are sanse de a fi inregistrat ca marca.Cei interesati, pot consulta semnele protejate in baza art. 6 ter al Conventei de la Paris, accesind http://www.wipo.int/ipdl/en/search/6ter/search-struct.jsp.

IMPORTANT: Unei marci nu i se refuza inregistrarea sau, daca este inregistrata, nu poate fi declarata nula in conformitate cu alin. (1) lit. (b), (c) sau (d) daca, inainte de data cererii de inregistrare si ca urmare a utilizarii, aceasta a dobandit un caracter distinctiv ; asadar, in masura in care primiti un aviz de refuz pentru lipsa de distinctivitate a marcii, in masura in care aveti dovezi privind dobindirea distinctivitatii prin utilizare, puteti incerca sa depasiti aceste motive de refuz ; pe de alta parte, trebuie retinut ca aceasta prevedere nu vizeaza si celelalte motive absolute de refuz analizate anterior.

– Procedura de inregistrare a marcilor are la baza prezumtia ca cererea a fost depusa cu buna-credinta; in situatia in care inregistrarea marcii a fost facuta cu reacredinta, plecand de la prevederile (art 3 alin (2) lit d) Directivei 89/104, reglementarile privind marca comunitara contin dispozitii si mecanisme pentru anularea inregistrarii, iar in cazul inregistrarii cu reacredinta evidenta, asa cum se va vedea, chiar si refuzul inregistrarii, inca din procedura de inregistrare.

In literatura juridica romana, reaua credinta a fost definita ca fiind incorectitudinea, atitudinea unei persoane care savirseste un fapt sau un act contrar legii sau a celorlalte norme de convietuire sociala, pe deplin constienta de caracterul ilicit al conduitei sale; manifestari ale acestei atitudini pot fi identificate in actiuni ca: frauda in dauna intereselor unui tert (si aici se poate incadra inregistrarea unei marci cu reacredinta), frauda la lege sau abuzul de drept (iar, in cadrul marcilor, putem identifica situatii in care unii titulari incearca sa interzica tertilor acte pe care nu le-au dobandit prin inregistrarea marcii).

In mod concret, in literatura de specialitete au fost identificate ca fraude care denota reaua credinta la inregistrarea unei marci „faptul ca cel care constituie depozitul avea cunostinta ca marca depusa de el este folosita de altcineva sau ca acea persoana avea intentia de a o folosi. Aceasta persoana realizeaza ca nu pot folosi amindoi aceeasi marca, dar profita de faptul ca marca nu a fost depusa spre inregistrare.”

De regula, data fiind complexitatea cazurilor de inregistrare cu reacredinta, reglementarile prevad ca solutionarea acestor cazuri este de competenta instantelor, ca de exemplu in art. 52 lit. b din Regulamentul CE 40/94.

Pe de alta parte, Regulamentul marcii comunitare prevede si situatii de asa-numita „reacredinta evidenta”, solutionarea acestor cazuri fiind de competenta OHIM. Astfel, in Regulamentul CE 40/94 se prevede ca (art. 8 alin. 3) „ca urmare a opozitiei titularului, o marca este refuzata la inregistrare daca este ceruta de agentul sau reprezentantul titularului marcii, in nume propriu si fara consimtamintul titularului, in afara de situatia in care mandatarul isi justifica solicitarea inregistrarii marcii”.

De ce reacredinta evidenta? Daca, in general, in cazul relei credinte, trebuie sa se constate ca cel care savirseste incorectitudinea avea cunostinta de caracterul ilicit al conduitei sale (ca marca depusa de el era folosita sau ca altcineva avea intentia de a o folosi) in cazul relei credinte evidente, se prezuma ca mandatarul sau reprezentantul titularului, prin insasi natura relatiilor dintre acestia, stia ca marca este folosita de titularul de drept sau ca acesta avea intentia de a o folosi si totusi – fara un motiv justificat- o inregistreaza in nume propriu.

In Regulamentul CE 40/ 94 (art. 88 alin. 3) notiunea de „reprezentant” este o notiune mai larga decit aceea de mandatar, din legea nationala: persoanele fizice sau juridice care au domiciliul, sediul, sau o intreprindere industriala sau comerciala efectiva si serioasa pe teritoriul Comunitatii Europene pot fi reprezentate in fata oficiului de catre un angajat; acest angajat persoana fizica poate reprezenta si alte persoane juridice legate economic de intreprinderea al carei angajat este, chiar daca aceasta persoana juridica nu are domiciliul, sediul sau o intreprindere serioasa in Comunitate.

Pe de alta parte, in art. 89, din acelasi Regulament, se stipuleaza ca reprezentarea persoanelor fizice sau juridice in fata oficiului poate fi facuta, fie de un avocat abilitat sa profeseze pe teritoriul Uniunii si avind domiciliul profesional in Comunitate, in masura in care, in statul unde isi are domiciliul, poate actiona ca mandatar in domeniul marcilor, fie de un mandatar agreat de oficiile statelor membre ale Uniunii, aceaste categorii corespunzand „mandatarului” din legislatia nationala.

Constatam, asadar ca notiunea definita de sintagma „agent sau reprezentant” contine si acele persoane angajate care actioneaza in numele angajatorului si/sau al altor intreprinderi legate economic de intreprinderea angajatorului; in masura in care aceasta persoana (« agent sau reprezentant ») inregistreaza marca (angajatorului sau a intreprinderilor legate economic de intreprinderea angajatoare), acesta poate intra sub incideta referitoare la inregistrarea cu reacredinta evidenta.

Constatam asadar ca avem de-a face cu doua situatii: prima, in care mandatarul autorizat inregistreaza marca persoanei de la care a primit mandatul in nume propriu si a doua, in care angajatul, stiind marcile angajatorului sau ale intreprinderilor legate economic de angajator, le inregistreaza in numele sau.

Daca o marca comunitara este/a fost inregistrata de catre agentul sau reprezentantul detinatorului legitim al marcii (fara consimtamintul acestuia, si daca agentul sau reprezentantul nu isi poate justifica actiunea), detinatorul este indreptatit sa solicite transferul marcii inregistrate in favoarea sa.

Asadar, este important de stiut, din puct de vedere practic, ca incercarea unui « reprezentant » al unei unitati economice de a inregistra marca angajatorului sau a unei firme cu care aceasta este/era in relatii economice are toate sansele de a fi sortita esecului : chiar daca marca, intr-o prima faza, va fi inregistrata, ulterior inregistrarea aceasteia va putea fi anulata.

Sursa: Business-point.ro