Registrul unic de control – necesar in cadrul inspectiilor fiscale

0

registrul-unic-de-control-reinvent-consultingScopul Registrului Unic de Control  este evidentierea tuturor controalelor desfasurate la contribuabil de catre toate organele de control specializate in domeniul financiar-fiscal, sanitar, fitosanitar, urbanismului, calitatii in constructii, protectiei consumatorului, protectiei si inspectiei muncii, protectiei impotriva incendiilor, precum si in alte domenii prevazute de lege.

Obligatiile tale si ale organului de control

Operatorul economic are obligatia de a prezenta Registrul Unic de Control organului de control.

In replica, inainte de a incepe controlul, organele de control trebuie sa consemneze in Registru urmatoarele elemente:
– numele si prenumele persoanelor imputernicite sa efectueze controlul;
– unitatea de care apartin;
– numarul legitimatiei de control;
– numarul si data delegatiei/ ordinului de deplasare;
– obiectivele controlului;
– perioada controlului;
– perioada controlata;
– temeiul legal in baza caruia se efectueaza controlul.

Totodata, organele de control au obligatia sa consulte actele de control incheiate anterior, care au legatura cu domeniul lor de activitate, pentru a cunoaste constatarile facute, masurile stabilite si stadiul indeplinirii acestora.

Daca operatorul economic refuza sa le prezinte Registrul Unic de Control persoanelor imputernicite sa realizeze controlul, verificarea se va efectua, iar cauzele neprezentarii se vor consemna in actul de control.

Dupa finalizarea operatiunii, in Registrul Unic de Control se vor inscrie numarul si data actului de control intocmit.

Registrul Unic de Control se numeroteaza, se sigileaza si se pastreaza de catre reprezentantul legal al unitatii verificate sau de un inlocuitor al acestuia la sediul social si la fiecare punct de lucru pentru care s-a eliberat avize, autorizatii si/ sau acorduri de functionare.

Citeste si despre: Registrul de Evidenta Fiscala

Cum iti poti procura Registrul Unic de Control?

Acesta se elibereaza contra-cost de catre directiile generale ale finantelor publice din raza teritoriala unde isi are sediul social operatorul economic, pe baza Certificatului de Inregistrare, in cazul comerciantilor, si Certificatului de Inregistrare Fiscala, pentru celelalte categorii de contribuabili.

Operatorii economici nou-infiintati au obligatia de a-si achizitiona Registrul Unic de Control in maximum 30 de zile de la data inregistrarii. In cazul neachizitionarii acestuia, contribuabilii pot fi sanctionati cu o amenda cuprinsa intre 500 si 1.000 de lei.

De asemenea, neprezentarea Registrului la solicitarea organului de control poate fi  amendata cu o suma cuprinsa intre 1.000 si 2.000 de lei.

Misiunea noastra: formarea unei comunitati de antreprenori informati, bine pregatiti, la curent cu actualizarile juridice si fiscale!

Reinvent Consulting activeaza de peste 10 ani pe piata de consultanta juridica, fiscala si comerciala, oferind servicii complete de business : infiintarea de societati comerciale, evidenta contabila, inregistrarea de mentiuni la Registrul Comertului (schimbare sediu social, modificare obiect de activitate, deschidere/ inchidere punct de lucru, cesiuni parti sociale, numire/ revocare administrator), inregistrari marci la OSIM,  serviciul de gazduire de sedii sociale si alte servicii conexe dedicate societatilor comerciale.

Pentru detalii, ne puteti contacta la numarul de telefon (+4) 021.318.69.60 sau pe adresa de e-mail  [email protected]. Unul dintre consultantii nostri va sta la dispozitie de Luni pana Vineri, intre orele 09:00-17:30.

Website: www.reinventconsulting.ro

Share.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.